Categories: Social

Ionut Nasleu, cu „jeepanul” de bugetar pe trotuar

Instantaneu surprins marți în parcarea Aeroportului Internațional Timișoara. Cu toate că există nenumărate locuri disponibile de parcare, un meltean și-a proptit bolidul cu numere de Germania pe un refugiu destinat pietonilor.

Probabil fiindcă individul se crede altfel decât „pulimea” care respectă legea. Unii ar crede că e vorba de un „cârpaci” care a făcut bani în „Jărmania”, dar nu este deloc așa. SUV-ul din imagine este condus de nimeni altul decât cunoscutul vătaf al primăriei, Ionuț Nasleu, altfel bodyguard lal primarului Nicolae Robu. N-am spus că îi aparține lui Nasleu, fiindcă nu apare în declarația de avere, astfel că ar putea fi, evantual, doar al unei firme care are contracte cu primăria și care i-a închiriat-o acestuia. Există precedentul numit Danyflor. Plus că Nasleu este caz social, primind de la primărie, încă din timpul lui Gheorghe Ciuhandu, locuință socială. Revenind la bolid, e de remarcat că este același SUV care, în urmă cu zece zile, parcat neregulamentar, a fost șters în parcarea primăriei de mașina unei tinere femei. Atunci Nasleu ar fi făcut un scandal monstru, iar din „proastă” și „tu știi cine sunt eu?” n-ar fi scos-o pe biata femeie. La incident, vătaful primăriei era însoțit de un individ care spunea că, la cine este Nasleu în oraș, are voie să parcheze mașina absolut unde vrea el. Chiar și în mijlocul străzii, dădea ca exemplu. Iată că se pare că indivdul avea dreptate: la „valoarea” lui de manelist, Nasleu chiar parchează unde vor mușchii lui. E drept, încă nu în mijlocul străzii, ci „doar” pe trotuar.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

44 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago