Un subiect fierbinte, rămas după plecarea din fruntea PNL Timiș a lui Nicolae Robu, este și cel al lui Ionuț Nasleu. Protejat și colaborator al fostului primar, el nu mai face parte din partid. Dar, fostul său șef refuză să îl încadreze la categoria de interlop, așa cum sugera un alt partid ”concurent”, care sugerează…
„DNA să vină să îi ia!”. Garda pretoriană a lui Nicolae Robu adună dosare mai multe decât golurile înscrise de fostul primar
DNA Bucureşti l-a trimis în judecată, luni, pentru fapte de corupţie pe Ionuţ Nasleu, fosta mână dreaptă a lui Nicolae Robu. Se întâmplă la exact zece zile de la momentul în care un alt apropiat al lui Robu, Florin Răvăşilă, era trimis în judecată pentru şpăgi în formă continuată. DNA continuă să-i facă pe plac…
Liberalism, sex şi… Ionuţ Nasleu
Uitându-se în propriul sondaj, precum împărăteasa în oglinda fermecată, PNL-iştii au văzut plini de satisfacţie că sunt cei mai frumoşi şi doriţi în Timiş şi Timişoara. Mă rog, în Timişoara e vorba de un membru simplu, fost primar, aflat în relaţii nu tocmai cordiale cu conducerea organizaţiei judeţene. Şi văzând cât de frumoşi şi doriţi,…
A făcut Ionuţ Nasleu baie în Bega în noaptea trecută? Un individ care aduce perfect cu fostul om de bază al administraţiei Robu, extras din canal/VIDEO
Un individ care seamănă izbitor cu Ionuţ Nasleu, unul din stâlpii fostei administraţii Robu, a fost extras, azi noapte, din apele aproape îngheţate ale Canalului Bega. Potrivit surselor deBanat ar fi vorba chiar de partenerul de concedii al fostului primar Nicolae Robu. Operaţiune delicată şi totodată complicată a unor timişoreni, azi noapte, pe malul canalului…
Cât rahat intră într-o gură plină? Minciunile stupefiante ale unor politicieni de Timișoara
Despre omul public Ionuț Nasleu numai de bine. N-am considerat niciodată că ar fi o bombă de presă, dar nici n-am să neg că în decursul multor ani de taifas cu diverși politicieni poate că am băut o cafea cu dumnealui pe vreo terasă de lângă sediul PRM, unde omul își lăsase doctrina, la garderobă,…
Percheziţii DNA la vila şi “fabrica de răchie” ale lui Ionuţ Nasleu
DNA Timişoara face două percheziţii la imobile aparţinând fostului director al SC Pieţe, Ionuţ Nasleu. Acestea vizează locuinţa sa din Timişoara, de pe Calea Urseni, dar și casa din Obreja a familiei sale, unde Nasleu şi-a amenjat o căzănărie. Percheziţiile sunt în plină desfăşurare. Cercetarea a demarat după ce muncitorii de la Pieţe SA au…
Liviu Cocean este noul director al SC Pieţe. El a mai deţinut funcţia de director adjunct
Liberalul Liviu Cocean a fost numit astăzi director intermar al SC Pieţe. El îl înlocuieşte în funcţie pe Ionuţ Nasleu, demis în urmă cu o săptămână. Liviu Cocean a mai deţinut funcţia de director adjunct al societăţii, din care a demisionat în urmă cu doi ani. Întrunit astăzi în şedinţă, Consiliul de Administraţie al SC…
Ionuţ Nasleu, urmărit penal sub control judiciar. El rămâne în arest până vineri la ora 4,20
Procurorul de caz a decis ca fostul şef al SC Pieţe, Ionuţ Nasleu, să fie urmărit penal sub control judiciar. Statutul său a fost schimbat din suspect în inculpat şi nu are voie să părăsească ţara. El este acuzat de săvârşirea a două infracțiuni de şantaj. Urmărirea penală împotriva lui Ionuț Nasleu fostul şef al…
Alfred Simonis denunţă un troc între PNL şi USR PLUS la SC Pieţe
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simoins, este convins că primarul Dominic Fritrz a ratat şansa de-a face reformă în societăţile din subordinea municipalităţii, rămânând astfel captiv unor “interese de grup”. Totodată el acuză un troc la SC Pieţe între USR PLUS şi PNL, atenţionând că Ionuţ Nasleu, după demitrea din funcţia de director, rămâne membru în…
Dorință îndeplinită: Ionuț Nasleu a fost debarcat din fruntea Piețe SA /UPDATE. Ionuț Nasleu comentează demiterea sa de către ”Samuiel”
Consiliul de Administrație al societății Piețe SA, întrunit marți dimineața a luat decizia așteptată, dar și cerută de către cel care o conducea, Ionuț Nasleu, și l-a destituit din funcția respectivă. Tot marți, înainte de plenul Consiliului Local Timișoara, este programată și adunarea generală a acționarilor firmei deținute de municipalitatate. Luni, în cadrul unei conferințe…
Mizând pe revenirea lui Nicolae Robu în scaunul de primar, Ionuţ Nasleu cere să fie demis din funcţia de director al SC Pieţe
Aflat la un pas de a fi debarcat de la conducerea societății Piețe S.A., directorul Ionuț Nasleu a anunțat că va cere Consiliului de Administrație să îl demită chiar de mâine, dar a subliniat că nu a luat niciodată mită și nu a adus prejudicii societății pe care o conduce. Despre acuzatorul său, Dominic Fritz,…
Primarul Fritz îl descrie pe Ionuț Nasleu: Personaj care este foarte departe de valorile europene ale unui oraș ca Timișoara
Se pare că disputa Fritz – Nasleu nu mai are drum de întoarcere și primarul îl vrea plecat de pe post cât mai repede pe șeful de la Piețe S.A. Despre Ionuț Nasleu, el spune că e un ”personaj foarte departe de valorile europene”. Astfel a justificat și graba cu care voia organizarea cât mai…
Dispută pe convocarea AGA la Piete S. A. USR PLUS a forțat organizarea ședinței chiar miercuri, întâlnirea are loc săptămâna viitoare
Decizia referitoare la organizarea adunării generale a asociaților de la societatea Piete SA, aparținând Primăriei Timișoara, a stârnit dispute în plenul extraordinar al consiliului local, marți, chiar și referitor la momentul în care va avea loc. Mai mulți consilieri liberali nu au fost de acord cu propunerea ca ședința să aibă loc miercuri, iar până…
Inventar devastator pentru Ionuţ Nasleu la Piaţa de Gros. Bunuri „pierdute” de peste 200 de mii de lei
Un inventar efectuat anul trecut de Primăria Timişoara la Piaţa de Gros a scos la suprafaţă nenumărate nereguli, unele cu miros penal. Printre acestea se numără bunuri dispărute, marfă ţinută sub cheie şi fără contract sau furturi de energie electrică. Piaţa de Gros este „perla coroanei” pentru SC Pieţe, societate a Consiliului Local condusă de…
Consilierii locali ai PSD Timișoara acuză: Fritz a adus orașul în depresie în doar patru luni de activitate
Grupul de consilieri locali ai PSD Timișoara analizează activitatea echipei conduse de Dominic Fritz de la Primăria Timișoara și apreciază că aceasta a ajuns ca ”în numai 4 luni de mandat să bage un întreg oraș în depresie”. Și ca urmare a disputelor ca urmare a scandalului de la Piața de flori, care a ars…
Dominc Fritz nu se lasă intimidat de “personajele bizare” ale Timişoarei: “Ionuț Nasleu va fi demis cu siguranță”
Primarul Dominic Fritz afirmă că soarta lui Ionuţ Nasleu în fruntea SC Pieţe este pecetluită, prietenul fostului primar Nicolae Robu urmând să fie demis din funcţie. Fritz afirmă că Nasleu l-a sunat sâmbătă seara şi i-a trimis mesaje pline de injurii, după ce a anunţat că va solicita demisia sa de la şefia SC Pieţe.…
Societatea Piețe SA se apără: Instalația electrică era refăcută în 2019, iar comercianții au instalat ilegal aeroterme și radiatoare
Energia electrică furnizată comercianților din sectorul de flori din Piața 700, care a ars în noaptea de vineri spre sâmbătă, avea ca scop doar utilizarea pentru iluminat și folosirea caselor de marcat și în niciun caz pentru aeroterme, anunță, într-o postare oficială, cei de la societatea Piețe SA, care administrează și locația din centru Timișoarei.…
Cum poate fi demis Ionuţ Nasleu foarte uşor. Problema e la mâna Consiliului Local
Primarul Dominic Fritz a solicitat public, sâmbătă după-amiază, Consiliului de Admnistraţie de la SC Pieţe să-l demită pe managerul societăţii, Ionuţ Nasleu, după incendiul izbucnit în Piaţa 700. Nasleu poate fi însă demis şi printr-o decizie a Consiliului Local, în calitate de AGA la SC Pieţe. Mult mai târziu decât se aştepta foarte multă lume,…
Din Florida, Nasleu reacţionează cu virgulă între subiect şi predicat: “Prostul de Fritz, îmi cere demisia”
Şeful SC Pieţe, Ionuț Nasleu, a reacționat, pe Facebook, la acuzele primarului Dominic Fritz. Şi a făcut-o în stilu-i caracteristic, grobian şi agramat, de pe o plajă din Florida, acolo unde îşi petrece concediul de bugetar. Nasleu l-a asemănat pe Fritz cu Bianca Drăguşanu, dar nu s-a sfiit să-l facă şi… prost. Ionuţ Nasleu îşi…
Primarul Fritz trage prima concluzie după incendiul din Piața 700: Ionuț Nasleu, directorul Piețe SA e incompetent și trebuie demis/FOTO
Prima concluzie a incendiului care a afectat zona de flori din Piața 700, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost trasă de primarul Dominic Fritz, care a anunțat că directorul Piețe SA, Ionuț Nasleu, trebuie demis pentru că e incompetent. În acest scop se va convoca rapid Consiliul de Administrație și se va cere…