Categories: SocialUltima ora

Rablele ar putea fi luate de pe strazi mult mai repede

Pe străzile din Timișoara e plin de mașini „uitate” de proprietari, însă, din cauza legii extrem de stufoase, acestea pot fi cu greu ridicate de autorități. Lucrurile s-ar putea schimba însă, iar procedurile ar putea fi scurtate de la un an, cât durează acum, la două luni.

În jur de 1.000 de reclamații au făcut timișorenii în acest an la Poliția Locală, referitor la mașinile abandonate pe diverse străzi din oraș. Din cauza legislației, care prevede o mulțime de proceduri și termene, doar aproximativ un sfert din rable au și fost ridicate de pe domeniul public. Altele au fost mutate de proprietari câțiva metri mai încolo, astfel că procedurile au fost reluate de autorități de la 0. Lucrurile s-ar putea schimba însă, pentru că o propunere de schimbare a legii a fost făcută deja și ar putea intra în dezbaterea parlamentului în această toamnă. Conform proiectului, citat de profit.ro, va fi scurtat de la un an la 60 de zile termenul după care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat. Ar urma să fie considerate abandonate toate vehiculele parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, cele neasigurate sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele şi impozitele. Parlamentarii vor să se asigure și că simpla mutare a mașinii nu va întrerupe termenele şi procedurile specifice pentru un vehicul abandonat.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

6 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

7 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

9 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

11 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

12 ore ago