alegeri
Referendumul organizat la Ciacova nu a fost validat. Locuitorii oraşului timişean s-au prezentat în faţa cabinelor de vot într-un număr prea mic pentru ca scrutinul să fie admis. La ora închiderii urnelor, doar 644 de cetăţeni cu drept de vot aleseseră să-şi exprime opţiunea asupra revenirii sau nu la statutul de comună al Ciacovei.
Este vorba de puțin sub 15% din numărul alegătorilor, dar, pentru ca referendumul să fi fost validat, era nevoie ca o treime dintre cetăţeni să participe la referendum. Din cei care au votat, 522 au ales ca Ciacova să redevină comună, iar 88 au votat ca localitatea să rămână la statutul de oraş. Solicitarea de revenire la vechiul statut administrativ a fost lansată de consilierii locali din cauza creşterii nivelului impozitelor locale, mai ales pentru terenuri, pentru mediul urban acestea fiind mult mai mari decât în cel rural. Ciacova a devenit oraș în anul 2004, cu două luni înainte de alegerile locale. Noul statut de oraș aduce însă și o majorare considerabilă a taxelor și impozitelor. În aceste condiții, în august 2016, consiliul local a votat, la propunerea primarului Petru Filip, în favoarea organizării unui referendum care să le dea oamenilor posibilitatea ca localitatea lor să redevină comună. Conform datelor de la Statistică, în 2015, Ciacova, cu satele aparținătoare Cebza, Macedonia, Obad și Petroman, avea 5.388 locuitori.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…