Categories: Timp liber

Sah la Rege, in curtea Bastionului Theresia

În 1716, armata prințului Eugeniu de Savoya cucerea Timișoara turcească. Trei secole mai târziu, momentul va fi marcat într-un mod inedit: printr-o partidă de șah cu piese umane! Elevi români și elvețieni vor rescrie povestea bătăliei pentru Timișoara.

Muzeul Național al Banatului vă așteaptă la o nouă ediție a proiectului „Șah la Rege”, un spectacol care va transpune într-un joc de șah cu piese umane confruntarea care a schimbat pentru totdeauna istoria Timișoarei. Este vorba despre cucerirea cetății turcești de către armata prințului Eugeniu de Savoya, de la care se împlinesc, în acest zile, 300 de ani. Protagoniștii jocului de șah vor fi eroii bătăliei de atunci, în rolurile cărora vor intra elevi ai liceelor „Carmen Sylva” și „Nikolaus Lenau” din Timișoara, dar și musafirii lor, elevi din Elveția, sosiți în cadrul unui schimb intercultural. Scenariul și coloana sonoră live aparțin celor de la Peregrinii. Inedita partidă de șah este programată sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 16, în curtea Bastionului Theresia. Ea este organizată de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, cu sprijinul Asociației Culturale Pentagon.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

40 de secunde ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

2 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

4 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

18 ore ago