Poliția Locală Timișoara face, din nou, angajări. Se caută 15 agenți, din care doi vor lucra la Biroul Patrulare Navală! Candidații trebuie să aibă o condiție fizică foarte bună și să știe să meargă cu bicicleta.
În perioada 14-17 noiembrie, Direcția Poliția Locală organizează concurs pentru ocuparea unor funcții publice de execuție vacante, pe perioada nedeterminată. Este vorba despre nouă posturi de polițist local, clasa III, gradul profesional debutant și asistent – Biroul de Ordine Publică; două posturi de polițist local, clasa III, gradul profesional debutant – Biroul Poliția Piețelor; două posturi de polițist local, clasa III gradul profesional debutant și clasa I gradul profesional asistent, la Biroul Patrulare Navală; un polițist local, clasa III gradul profesional debutant – Biroul Transport Urban; un polițist local, clasa III gradul profesional superior – Biroul Prevenire, Analiză și Sinteză. Prima este proba sportivă, programată pe 14 noiembrie, pe stadionul „Știința”. Aceasta constă în mai multe probe: executarea de flexii abdominale, viteză – 50 m, rezistență – 1.000 m bărbați, 800 m femei, dar și aptitudinea de a efectua serviciul de patrulare cu bicicleta. Proba scrisă va avea loc pe 15 noiembrie, iar interviul urmează să fie susținut în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Data limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs este 2 noiembrie. Mai multe detalii legate de condițiile de participare și bibliografie pot fi găsite aici.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…