Categories: Primăria Timişoara

Colegiul Banatean e oficial al Primariei Timisoara! Prima rata de 383.000 euro, platita inca din acest an

De acum e sigur: Primăria Timișoara cumpără Colegiul Național Bănățean. Noiembrie 2016 este ultima lună în care municipalitatea va mai fi chiriaș. Plata celor 4,6 milioane de euro se va face în rate trimestriale, timp de trei ani, iar prima rată, de 383.000 de euro, ar putea fi achitată în decembrie.

A durat trei ani până când Primăria Timișoara a finalizat demersurile pentru cumpărarea clădirilor în care funcționează Colegiul Național Bănățean. Proprietarii, respectiv Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame, reprezentați de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, au cerut inițial aproape 30 de milioane de lei, sumă considerată inacceptabilă. Între primărie și călugărițe a fost încheiat un contract de închiriere, care a expirat în luna noiembrie 2016. conform acestuia, municipalitatea achita o chirie lunară de 15.000 euro. În septembre 2016, primarul Nicolae Robu lăsa să se înțeleagă că negocierile se îndreaptă spre un final fericit. „Sper ca acel lucru pe care ni-l dorim de la începutul primului meu mandat, și anume ca acest campus să intre în proprietatea municipalității, să se întâmple în următoarele circa două luni, cel târziu. (…) Consider că toate dificultățile au fost depășite la ora actuală și, drept urmare, suntem în linie dreaptă. Nu am lămurit detaliul dacă plata se va face în rate sau cu banii jos, dar, în oricare dintre formule, primăria poate face față”, afirma edilul.

În plenul de luni după-amiază, consilierii locali au votat proiectul privind cumpărarea campusului CNB. Este vorba despre un intravilan de 13.129 mp și un total de suprafață construită desfășurată de 13.165 mp, șase corpuri de clădire. Prețul pe care-l va plăti municipalitatea: 4,6 milioane de euro. Suma va fi achitată în trei ani, în rate trimestriale. Prima plată s-ar putea face chiar în acest an. „Nu am stabilit, dar probabil că vom plăti chiar în luna decembrie o primă rată. Ne vom ține de cuvânt, pentru că vreau să spun ferm: în orice relație care implică doi parteneri, trebuie respect al cuvântului dat. Episcopia Romano-Catolică s-a comportat exemplar, înțelegând nevoile sistemului public de educație și ale unuia dintre cele mai prestigioase licee ale Timișoarei. E posibil și chiar probabil să plătim o primă rată în luna decembrie”, a declarat primarul Nicolae Robu. Urmează să se stabilească ce fel de intervenții este nevoie să se facă în clădirile școlii. „Vom discuta cu conducerea liceului. Ne vom preocupa pe viitor să facem lucrările de anvergură mai mare pe care nu le-am putut face în perioada în care eram chiriași. Lucrări mici de intervenție s-au făcut, dar lucrări de reparație capitală nu s-au putut face”, a mai spus edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

6 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

6 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

7 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

10 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

11 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

11 ore ago