Categories: Poli Timisoara

Comunicare „bulgareasca” la Poli! Ionut Popa nu a anuntat conducerea clubului despre amicalul cu Pobeda

Comunicarea la Poli Timişoara este la pământ! Conducerea clubului habar nu are de programul primei echipe, ceea ce duce la situaţii penibile. Ultima mostră în care comunicarea a scârţâit între conducere şi antrenorul Ionuţ Popa a fost săptămâna aceasta, când, din cauză că nimeni din conducerea clubului nu a fost informat despre un joc amical (nici măcare preşedintele Sorin Drăgoi!), unul dintre jucătorii importanţi din lot a scos bani din propriul buzunar pentru a fi cumpărat combustibilul cu care a fost alimentat autobuzul pentru o deplasare până în comuna Dudeştii Vechi!

Ionuţ Popa a profitat de pauza competiţională generată de jocul primei reprezentative de fotbal cu Polonia şi a organizat un joc amical, miercuri, cu Pobeda Dudeştii Vechi. Jocul a avut loc în localitatea situată la 80 de kilometri de Timişoara, elevii lui Popa impunându-se cu 5-1. Până aici, toate bune şi frumoase, programarea unui joc oficial într-o astfel de perioadă fiind chiar necesară. Au ieşit însă la iveală mai multe informaţii care întăresc faptul că în cadrul clubului timişorean debandada şi proasta organizare sunt la ele acasă. Mai exact, conform gsp.ro, deplasarea s-a făcut după ce un jucător important din lot (din informaţiile noastre, este vorba despre Marius Croitoru) ar fi scos din propriul buzunar 400 de lei, pentru a alimenta autocarul clubului cu motorina necesară pentru parcurgerea drumului dintre Timişoara şi Dudeştii Vechi. Gestul fotbalistului timişorean, caracteristic echipelor care evoluează în eşaloanele inferioare, a fost posibil pentru că Ionuţ Popa şi staff-ul pe care îl coordonează nu au anunţat conducerea clubului despre amicalul cu Pobeda Dudeştii Vechi. Mai mult, despre deplasarea în localitatea timişeană nu a ştiut nici măcar şoferul, care a fost informat de jucători despre eveniment cu doar câteva ore înainte de plecare!

Surse din cadrul clubului timişorean ne-au confirmat că jocul amical s-a concretizat în urma unei invitaţii primite de Ionuţ Popa din partea lui Gheorghe Nacov, fost primar al localităţii timişene, care a oferit un ospăţ pantagruelic jucătorilor de la Poli după terminarea jocului disputat în nocturna arenei „Hristo Stoichkov”. În mod normal, conducerea lui Poli ar fi trebuit să fie informată despre amicalul de la Dudeştii Vechi. Mai trebuie amintit că, recent, pe adresa clubului timişorean a sosit o invitaţie pentru un joc amical din partea bulgarilor de la ŢSKA Sofia, echipă antrenată de românul Edy Iordănescu. Oferta a fost declinată pentru că jocul amical ar fi urmat să se desfăşoare în Bulgaria, ceea ce ar fi presupus costuri pe care clubul timişorean nu şi le permite.

Șefii clubului au emis totuși un comunicat care nu face decât să confirme debandada. „Conducerea clubului a primit o ofertă pentru disputarea unui meci de verificare în deplasare, în weekend-ul care urmează, pe terenul echipei bulgare ȚSKA Sofia. Toate cheltuielile urmau să fie suportate de clubul care a făcut invitația. Staff-ul tehnic a refuzat această variantă, antrenorul preferând să joace o partidă cu formația din Dudeștii Vechi, pentru a nu fi obosiți jucătorii, fără să anunțe în timp util conducerea privind asigurarea cheltuielilor de transport. În ceea ce privește datoriile față de jucători, conducerea clubului va plăti o parte din salariile restante în cursul săptămânii viitoare”, spun oficialii lui Poli.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

O oră ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

2 ore ago

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

11 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

11 ore ago