apa calda
Colterm va opri marți, 1 noiembrie, furnizarea apei calde și a căldurii în mai multe zone din oraș. Întreruperea este necesară din cauza efectuării unor lucrări de întreținere.
Marți, 1 noiembrie, între orele 8 și 18, în vederea remedierii unor defecțiuni apărute la rețeaua termică, va fi întreruptă furnizarea apei calde și a încălzirii la 32, 33, 35, 36, 37 și 38B. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate zonelor Aradului Est și Vest (parțial) și Lipovei (parțial). De asemenea, între orele 8 și 14, în vederea remedierii unor defecțiuni apărute la rețeaua termică aferentă Centralei Termice Dunărea, va fi întreruptă furnizarea încălzirii. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor Bîrzava, Ciobanului, Cosmonauților, Lisabona, Dunărea și Măslinului.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…