Timișorenii care folosesc transportul în comun trebuie să știe că, în următoarele zile, vor fi modificări ale programului de circulație al acestora. Joi, de 1 Decembrie, anumite linii vor fi suspendate din cauza paradei militare.
Miercuri, 30 noiembrie, toate mijloacele de transport în comun vor circula conform prgramului de duminică. RATT anunţă, de asemenea, modificarea traseelor mai multor linii, joi, 1 decembrie, în intervalul orar 8 – 13, până la finalizarea manifestațiilor de Ziua Națională. Astfel, tramvaiele de pe liniile 1 şi 2 nu vor mai trece prin centrul oraşului, urmând să circule pe traseul: str. Gheorghe Doja – str. 1 Decembrie – str. Ştefan cel Mare – str. Dacilor – Piaţa Badea Cârţan – str. Kogălniceanu – Gara de Est şi retur. Tramvaiele de pe liniile 4, 5 şi 6 nu se vor mai deplasa prin Piaţa 700, urmând să circule pe traseul: str. Nemoianu – Bd. Regele Ferdinand – Bd. 16 Decembrie – str. Gheorghe Doja – str. 1 Decembrie – Bd. Stan Vidrighin şi retur, cu excepţia liniei 6, care va ajunge la Gara de Est. RATT va pune la dispoziția călătorilor un autobuz care va circula pe traseul: Piaţa Traian – str. Dacilor – Piaţa Badea Cârţan – str. Kogălniceanu – str. Avram Imbroane – str. Gh. Adam – Calea Dorobanţilor – str. Andrei Şaguna – str. Ion Mihalache – Piaţa Traian. Autobuzele de pe linia 40 vor întoarce la Punctele Cardinale. „După terminarea paradei militare, mijloacele de transport în comun vor reveni pe traseele obișnuite și vor circula conform programului de duminică. Punctele de vânzare titluri de călătorie vor fi închise în 30 noiembrie şi 1 decembrie, cu excepţia celor amplasate pe bd. Take Ionescu şi în Piaţa Bălcescu”, mai transmit reprezentanții regiei de transport.
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…