Sfarsitul „epocii IMGB”. Pe cand cel al generatiei PDSR?

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității”, este o declarație venită de unde credeți? Nu, nu de la Parchetul General al Republicii Chile, pentru perioada Pinochet. Nici din Argentina, ca urmare a vreunei anchete asupra dictaturii juntei militare. E vorba de un comunicat dat publicității în noiembrie 2016 de Parchetul General al României, referitor la fapte petrecute în timpul revoluției din decembrie 1989 și cuprinse într-un dosar istoric de urmărire penală.

Când spun „dosar istoric” nu mă refer la o dimensiune magistrală a lui. Dosarul revoluției nu a apucat să facă dreptate, devenind astfel un act care ne-ar fi izbăvit de păcatele unei perioade tulburi și ne-ar fi deschis calea spre norme de etică ale civilizației occidentale. Dosarul revoluției a devenit un act istoric doar prin felul rușinos în care ne-a marcat democrația originală cu care ne-am făcut de râs după căderea lui Ceaușescu. Cuvânt cu cuvânt, concluziile la care au ajuns astăzi, după aproape trei decenii, procurorii Parchetului General au fost rostite până la epuizare de toți aceia care au văzut încă de atunci adevărata față a lui Ion Iliescu și a structurilor politice de care s-a folosit pentru a confisca și păstra puterea în acei ani. Au fost mitinguri și manifestări care au arătat exact acest lucru în fața unei țări oarbe și prostite de o clică de comuniști de generație mai nouă.

Ce „democrație” am trăit?! Cine gândea în aceleași cuvinte precum astăzi procurorii parchetului general erau bătuți și omorâți de mineri, huiduiți de o populație aflată sub hipnoză aproape două decenii. Am fost țara care s-a democratizat cel mai anevoios și în care clivajul dintre cei cu simț civic și majoritatea spălată pe creier a dus la drame, frustrări și o migrație similară azilului politic. Răul făcut de Ion Iliescu și clica lui nu se poate măsura în puncte de pensie, valori de inflație și prețuri la gazul natural. Otrava ingerată de cea mai mare parte a acestui popor, democrația cu partid aproape unic și televiziune la fel de unică și manipulatoare se eliberează și astăzi cu greu din mentalul unui popor sărac și „pregătit” ideal pentru astfel de experimente.

Ce avem astăzi? Satisfacția că cineva ne-a dat dreptate acelora care spuneam și atunci că Ion Iliescu a rămas la putere stând pe o baltă de sânge, că a folosit un popor ignorant pentru a-și umili și marginaliza orice formă de opoziție. Și cuprinși de regretul că anii 90 am fost ținuți departe de binefacerile instituționale ale aderării la Uniunea Europeană. Departe de ideea de justiție, de democrație funcțională, de vot liber și nemanipulat, departe de o societatea civilă capabilă să scoată din captivitate generația IMGB. E bine și așa, chiar dacă trezirea la realitate nu are un nume în boxa acuzaților, urmărirea penală fiind în rem. Ceaușescu, Vișinescu, Iliescu? Măcar e un punct de la care nu ne mai putem întoarce.