Categories: EconomicUltima ora

Muzeul in aer liber de pe A1: 15 km de autostrada, inchisi din cauza unor baliverne

E aproape cert: România va încheia anul 2016 cu zero kilometri noi de autostradă inaugurați. Sunt gata cei 15 km din autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, dar compania de drumuri invocă motive de natură juridică pentru o recepție parțială. Deputatul de Timiș Cătălin Drulă susține însă că sunt doar baliverne, pentru că lege există.

Aproximativ 15 km din autostradă A1 Lugoj – Deva, lotul 2, între nodurile Dumbrava și Margina, sunt asfaltați ca-n palmă, dar sunt șanse minime de deschidere a circulației în acest an. CNAIR invocă lipsa unui cadru legal pentru efectuarea unei recepții parțiale a tronsonului de drum finalizat. Acesta nu se poate face, susțin cei de la compania de drumuri, deoarece „dispozițiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepționarea parțiala, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”. Conform CNAIR, regulamentul de recepție aprobat prin HG 273/1994 nu a fost actualizat, astfel că „toate riscurile dării în funcțiune a unor părți din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate de companie”.

A1 Lugoj – Deva Lot 2
Lungime: 28,75 Km
Constructor: JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) / Secol SpA
Valoare contract: 562.73 milioane lei
Termenul de finalizare contractual: mai 2016

Deputatul de Timiș Cătălin Drulă (USR), fost consilier pe infrastructură al premierului Dacian Cioloș, spune însă că lege există. Mai prost stăm, conform lui Drulă, cu bunăvoința. „Așa-sizele motive birocratice care blochează deschiderea sunt niște baliverne (…) Cheia problemei inventate de juriștii CNAIR (după alegeri) pare a fi dacă se poate sau nu să faci o «recepție parțială» a unor lucrări dintr-un contract (…) Răspunsul este de 22 de ani în legislație, în HG 273/1994 privind Regulamentul de recepție a construcțiilor, în Anexa 5 la definiția următoare: «Recepţia la terminarea lucrărilor – recepţia efectuată la terminarea completă a lucrărilor unui obiect sau unei părţi din construcţie, independentă, care poate fi utilizată separat». Deci iată – se poate recepționa și o parte din construcție, independentă, care poate fi utilizată separat – adică exact cazul nostru cu sectorul dintre Dumbrava și Margina. Restul sunt scorneli și invenții pentru a mai sabota un pic guvernul tehnocrat. Asta în timp ce autostrada terminată stă nefolosită și românii veniți de sărbători acasă s-au înghesuit pe drumul național paralel”, a scris, pe Facebook, Cătălin Drulă. Conform deputatului de Timiș, „suntem într-o situație absurdă. De altfel, noua lucrare de infrastructură a primit și o poreclă deja: «muzeul în aer liber»”.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

30 de minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

18 ore ago