O calatorie cu autobuzul va costa tot 2 lei si in 2017! Robu asteapta ca RATT sa se dea pe brazda

Biletele și abonamentele RATT nu se scumpesc anul viitor, iar o călătorie cu vaporașul, care nu se știe când va deveni realitate, va costa 1 leu. Consilierii locali au aprobat în ultimul plen tarifele pe care le va aplica regia de transport, precum și lista gratuităților.

Tot 2 lei pentru o călătorie cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul, respectiv 2,5 lei pentru una cu expresul vor plăti timișorenii și în 2017. Situația este identică și în cazul abonamentelor. Asta au stabilit consilierii locali, care au votat, în ultimul plen din acest an, lista tarifelor practicate, în 2017, de regia de transport. A apărut însă oficial prețul unei călătorii cu vaporașul: 1 leu. Nu se știe însă de când ar putea deveni realitate transportul în comun pe Bega, având în vedere că există încurcături legislative legate de circulația vaporașelor. Tot în același plen a fost votată și lista gratuităților pe care le va acorda RATT în 2017. Pentru persoanele cu handicap, este vorba despre cel puțin 1.920 de beneficiari în fiecare lună: persoanele cu handicap grav şi accentuat, asistenţii personali și însoțitorii acestora. Suma totală alocată din bugetul local pentru această categorie este de 2,1 milioane de lei. Vor fi acordate gratuități și pentru pensionari, elevi și studenți, veterani de război, revoluționari, cetățeni de onoare ai Timișoarei, angajații de la Casa Faenza, Salvo, Serviciul de Ajutor Maltez și organizațiile non-profit de același profil, iar RATT va comunica lunar primăriei numărul de beneficiari de la secţiunea gratuități și reduceri pe categorii de persoane, pe baza cardurilor emise. „Trebuie să aprobăm periodic aceste gratuități. Menținem toate gratuitățile pe care le-am avut până acum și menținem și prețurile la abonamente și la bilete, ca și până acum. Sperăm că, în 2017, și sunt convins că așa se va întâmpla, RATT va oferi servicii de calitate mai bună, pentru că deja au sosit cele șase minibuze și vor sosi și celelalte 14 în săptămânile următoare. Cu un total de 20 de minibuze Mercedes, foarte moderne, adăugate la tot parcul auto al RATT, ar trebui să se simtă o îmbunătățire a serviciilor. Eu sunt nemulțumit de cum merge transportul în comun în Timișoara”, a declarat primarul Nicolae Robu. La Timișoara au ajuns și cinci tramvaie modernizate, care, teoretic, circulă deja, dar unele dintre ele au fost implicate în câteva incidente. Alte două ar trebui să intre pe traseu până la finele anului. Edilul a anunțat, recent, că primăria vrea să cumpere, cu fonduri europene, și tramvaie nou-nouțe.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

5 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

8 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

9 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

9 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

10 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

11 ore ago