Categories: Social

Vie sa renasca: scena din Poiana Lupului, distrusa de un incendiu, are nevoie de ajutor / FOTO

Să renască, plină de viață așa cum o știm! Vorbim despre scena din Poiana Lupului, „casa” de fiecare an a Festivalului de Jazz de la Gărâna, care a devenit amintire. S-a făcut scrum în luna octombrie și, pentru ca povestea jazzului de munte să meargă mai departe, fiecare dintre noi poate da acum o mână de ajutor.

În luna octombrie, complexul turistic „La Scena”, unde se țin concertele Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna, a căzut pradă flăcărilor. Au ars scena din Poiana Lupului, birourile, zona pentru artiști și restaurantul. Practic, totul s-a făcut scrum. Incendiul a fost extrem de puternic, iar faptul că mare parte din construcție era din lemn, restaurantul fiind izolat cu polistiren, a făcut aproape imposibilă intervenția pompierilor. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru miile de timișoreni și nu numai care bat an de an drumul spre Gărâna, pentru câteva zile de muzică bună și rupere de lumea cotidianului. Festivalul de jazz se ține în Poiana Lupului din 2004, iar acum oricine vrea ca povestea să meargă mai departe este așteptat să se implice.

Asociaţia de Turism Brebu Nou-Gărîna dă drumul unei campanii care se numește „Fie VIE să renască“, al cărei scop este strângerea de donații care să ajute la acoperirea cheltuielilor de reconstrucție. Complexul era asigurat, dar banii nu vor fi îndeajuns de mulți. „Dorim să lansăm o campanie pentru că am fost foarte mult rugaţi să nu cedăm, aşa cum a fost al doilea nostru impuls. Primul impuls a fost că vom renaşte din cenuşă, dar la o analiză mai atentă ne-am pus întrebarea: ce facem cu mijloacele, pentru că dorinţă avem. Asigurarea nu va acoperi niciodată reconstrucţia, dotările scenice, echipamente, bucătăria şi tot ce era acolo”, a explicat, pentru adevarul.ro, Lora Körtvelyessy, reprezentantul societăţii care deţine şi ranchul din Poiana Lupului.

„Am primit multe mesaje din lumea artistică, unii spuneau că vor cânta sub cerul liber, dar la Gărâna ei vor cânta, dacă sunt doriţi. Sperăm ca festivalul de anul viitor să se poată organiza. Prioritate este acum reconstrucţia scenei. Scheletul metalic trebuie complet demontat, structura aceea nu va mai ţine un acoperiş nou. Reconstrucţia restaurantului nu va costa cât acele schele metalice”, a adăugat Körtvelyessy. Campania are un site, progarana.org, unde se găsesc datele pentru conturile bancare în care se pot face donații. Sunt și o mulțime de mesaje de susținere de la artiști precum Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Călin Bârcean, Maria Gheorghiu, Mircea Vintilă, Ilie Stepan sau Vasile Șeicaru. Munca de reconstruire a început deja, dar a fost pusă momentan în așteptare, din cauza iernii. Odată cu sosirea primăverii, ea va fi reluată, iar intensitatea la care se va lucru și viteza cu care se va face reconstrucția depind și de generozitatea și de implicarea celor care, în fiecare an, vin să se bucure de muzică și natură. (sursa foto: www.facebook.com)

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3340″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

8 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

15 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

15 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

17 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

18 ore ago