Consiliul Județean Timiș va avea de sâmbătă, 14 ianuarie, un nou președinte. Cei 37 de consilieri îl vor alege pe cel care îi va urma în funcție actualului premier Sorin Grindeanu, care, conform surselor noastre, nu va veni la ședință. Liberalii nu vor vota președintele și nu vor avea nici candidat propriu.
Cu minimum 20 de voturi, asigurate prin protocolul semnat în vara trecută de PSD, ALDE și PMP, social-democratul Călin Dobra va fi noul președinte al CJ Timiș. Dobra, fost „vice” al instituției în mandatul trecut, a fost cap de listă la Camera Deputaților și a apucat să și depună jurământul în parlament. Numirea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier a schimbat însă puțin planurile lugojeanului, care a revenit în Timiș, pentru a rămâne consilier județean. El are nevoie de 19 voturi pentru a fi ales președinte și nu va avea probleme în a le obține. Ba mai mult, „scorul” final al lui Călin Dobra ar putea ar putea ajunge la 23 de voturi „pentru”, în condițiile în care și cei trei consilieri ai UNPR vor fi tot de partea sa. Liberalii, cu 14 consilieri, nu vor avea un candidat la președinția CJ și, cel mai probabil, se vor abține de la vot. Plenul este programat sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 12. Cu această ocazie, vor intra în consiliul județean doi social-democrați: Roxana Manasia-Tîrpe și Nicolaie Avram, care le vor lua locurile lui Grindeanu, respectiv Adrian Pau. Deși se specula că la ședință va asista și premierul Sorin Grindeanu, conform surselor noastre, acesta nu va veni totuși la Palatul Administrativ.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…