În această lună se desfăşoară procedura de evaluare a profesorilor care activează la Universitatea de Vest Timişoara. Studenţii sunt invitați să-și spună părerea despre procesul educaţional, dar și despre cadrele didactice.
Este pentru prima dată când studenții răspund la chestionar în mediul virtual şi nu prin intermediul unor formulare. „Dragi studenți UVT, în perioada 3 – 15 ianuarie 2017, vă invităm să participați la evaluarea online a cadrelor didactice pe semestrul I”, anunţă reprezentanţii universităţii. Tinerii sunt invitaţi să acceseze platforma elearning.e-uvt.ro folosind adresa de e-mail primită odată cu obţinerea statutului de student al instituţiei și parola aferentă. Operaţiunea de evaluare a profesorilor a devenit obligatorie la nivel naţional încă din 2011. Aproximativ o treime din cei care studiază la UVT participă anual la evaluarea profesorilor. Caracterizările primite ajută profesorii să ştie ce pot îmbunătăți în activitatea lor, iar evaluările primite contează şi la promovarea pe posturi a cadrelor didactice universitare.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…