Roxana Iliescu, vicepresedinte CJ Timis: Sunt un om absolut liber, fara datorii, nici materiale, nici morale

Roxana Iliescu este o apariție neobișnuită în politica timișeană. Intrată în viața publică în 2016, an cu două ture de alegeri, Iliescu, reprezentant al PMP, a devenit vicepreședinte al CJ Timiș, în urma unui protocol semnat cu PSD și ALDE. De unde vine, de ce a vrut să facă politică, despre cum va funcționa mai departe alianța cu PSD și despre cum a fost prima jumătate de an în administrația publică, în interviul următor.

A trecut aproape jumătate de an de când sunteți la consiliul județean. Cum a fost? Care v-au fost așteptările?
A fost o adevărată provocare, pentru că am venit dintr-o profesie liberală într-un sistem total străin mie. A fost o perioadă de evaluare și de înțelegere a sistemului din CJ Timiș. Mă așteptam să găsesc un sistem funcțional și am constatat contrariul. Cred că o mai bună coordonare și o schimbare a stilului de lucru vor duce la rezultate mult mai bune decât cele de până acum. Ar trebui să înțelegem că suntem aici și slujba cetățenilor. Nu vreau să sune demagogic, dar noi suntem plătiți de ei. Un prim pas pe care l-am făcut a fost să încercăm să schimbăm ritmul și atitudinea colegilor din aparatul de specialitate. Cred că niște lideri cu viziune, cu altă energie, pot da o anumită direcție la care să ne înhămăm cu toții, dacă vreți. Lucrurile se pot schimba.

Totuși, de ce administrație publică? Aveați un confort la care ați decis să renunțați…
Nu a fost o decizie luată peste noapte. Din familie a pornit totul, de mică am fost conectată la realitățile socio-politice, să zic așa. De foarte mică am fost preocupată de ceea ce se întâmplă. Ulterior, totul a venit dintr-o frustrare, deși nu știu dacă acesta chiar termenul… Pur și simplu am considerat că, atâta timp cât îmi doresc ca lucrurile să se schimbe, pot face acest lucru doar din interiorul sistemului, nu stând pe margine.

Ați rămas la CJ Timiș, deși, poate, v-ar fi fost mai simplu în parlament. Asta, poate și pentru că, în Timiș, prea puține femei au avut funcții cu greutate în administrația locală.
Inițial, mi-am dorit foarte mult să ajung în parlament, asta având oarecare legătură și cu profesia mea. Au venit însă alegerile locale și așa au evoluat lucrurile. Am candidat pentru CJ și am avut ocazia să acced la funcția de vicepreședinte. În momentul în care am luat în discuție această oportunitate, m-am gândit foarte serios, pentru că îmi doream foarte mult să candidez la parlamentare de pe un loc eligibil. Când am decis să port aceste negocieri, am decis că voi rămâne patru ani în administrația județeană. Mi-am spus că sunt încă la început și am considerat că e mai bine să rămân patru ani în Timiș, să cunosc bine felul în care funcționează administrația publică. Peste patru ani o să am mai multe argumente pentru a face pasul spre Parlamentul României.

Ce a fost cel mai greu în materie de acomodare la CJ?
N-aș putea puncta o singură chestiune care să fi fost foarte grea. Pur și simplu sunt chestiuni cu care m-am confruntat pentru prima dată și au necesitat un efort suplimentar din partea mea. De la proceduri pe care nu le-am cunoscut, atitudini pe care nu le înțeleg… Nu vrea să invoc greaua moștenire, este o scuză care nu cred că-și are locul.

Sunt născută și crescută în București și am venit în Timișoara acum 14 ani. Aici am susținut examenul de intrare în barou și am făcut această alegere pentru toată viața. Spun că nimic nu mă va determina să mă rup de aceste locuri.

De unde vine Roxana Iliescu? Până anul trecut, oamenii n-au prea auzit de dumneavoastră.
Vin din rândul oamenilor obișnuiți. Mi-am dedicat tot timpul educației, apoi profesiei, iar banii pe care i-am realizat i-am investit tot în educație și profesie. Am fondat o grupare de avocați, din care fac parte patru cabinete de avocatură. Chiar vin din rândul acelor oameni obișnuiți care au ales să nu mai stea pasivi. Dacă tot spunem că lucrurile trebuie schimbate și trebuie îndreptate într-o altă direcție, am spus să mă implic efectiv și să încep chiar eu să fac lucrul ăsta. Sunt născută și crescută în București și am venit în Timișoara acum 14 ani. Aici am susținut examenul de intrare în barou și am făcut această alegere pentru toată viața. Spun că nimic nu mă va determina să mă rup de aceste locuri. Aici am pus bazele profesiei mele, aici am prietenii de la maturitate, aici vreau să-mi întemeiez o familie, lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere.

Nu mă feresc să spun că am fost și sunt o mare susținătoare a președintelui Traian Băsescu. Cred în continuare că este cel mai puternic om politic din această țară.

De când sunteți membru al PMP?
Sunt membru PMP, cu aproximație, de trei ani. Am intrat pe poarta partidului chiar la momentul în care era alegerile pentru Parlamentul European. Atunci l-am întâlnit prima dată pe ministrul Daniel Funeriu, care, în paralel, candida pe Colegiul III Deputați Timișoara, m-am integrat în mica echipă pe care a avut-o și alături de care am făcut campanie electorală. Pot spune că din acel moment a început implicarea mea în PMP.

De ce ați ales PMP? De ce nu alt partid de dreapta?
Cred că aveam 17-18 ani în momentul în care a început să mă intereseze cu adevărat ce se întâmplă în viața politică din România. Inițial, mă gândeam să mă înscriu la PNL, numai că, pe atunci, liberalii erau fragmentați. Erau mai multe „aripi” și mi-am zis că dacă oamenii ăștia nu se înțeleg… Cumva, atenția mea s-a îndreptat spre PD, care, la momentul acela, cred că avea 4%, cam ca Mișcarea Populară acum. PD, la momentul respectiv, era un partid al tinerilor. Am început să urmăresc activitatea lui Traian Băsescu, pentru că el este cel care a dat un suflu politicii românești, prin însăși candidatura sa la Primăria București. Nu mă feresc să spun că am fost și sunt o mare susținătoare a președintelui Traian Băsescu. Cred în continuare că este cel mai puternic om politic din această țară.

Ați fost membru PD?
Da, m-am dus și m-am înscris în PD. Nu știu dacă am semnat o adeziune sau era doar o chestie de simpatizant, dar opțiunea mea a fost foarte clară pentru PD.

Am realizat că, pentru a mă implica politic, îmi trebuie, în primul rând, o anumită pregătire, fiindcă nu am vrut să fac din implicarea mea în politică o profesie (…) Pe de altă parte, am realizat că am nevoie de timp și bani (…) În politică trebuie să investești, cel puțin din punctul meu de vedere. 

Au trecut apoi niște ani până când ați decis să intrați la modul serios în politică. De ce a durat atât?

Am realizat că, pentru a mă implica politic, îmi trebuie, în primul rând, o anumită pregătire, fiindcă nu am vrut să fac din implicarea mea în politică o profesie. Am vrut, în primul rând, să investesc în educație, în profesia mea. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, am realizat că am nevoie de timp și bani. Când spun bani, nu mă raportez la comori, mă raportez la o anumită situație financiară care să-ți permită să investești. În politică trebuie să investești, cel puțin din punctul meu de vedere. Cu atât mai fain e cu cât banii pe care îi faci și îi investești în politică sunt munciți de tine și n-au avut, de-a lungul timpului, niciun fel de legătură cu zona politicului. Sunt un avocat care, în mare parte, m-am ocupat de dosare care vin din zona oamenilor de afaceri. M-am axat în principal pe drept comercial. Nu am avut niciodată cu statul. Nu a fost nimeni din politică care să-mi fi facilitat încheierea unui contract. Prin urmare, sunt un om absolut liber, fără datorii de niciun fel. Nici materiale, nici morale, față de nimeni din politică, nici măcar față de propriii colegi.

Cum e în PMP acum, după ciudata fuziune cu UNPR?
Așteptăm o sentință definitivă. Demersurile noastre în primă instanță au fost acceptate, în sensul în care cererea privind fuziunea a fost admisă în primă instanță. A existat o contestație, ulterior au intervenit niște cereri de intervenție accesorie, făcute de cei care s-au răzgândit, ca să folosesc un termen drăguț. Cererile respective au fost respinse, au mers până la Înalta Curte de Casație și Justiție, deci instanța va rămâne să judece apelul formulat de primul contestatar. Urmează un termen care cred că va fi și ultimul. Vom avea o sentință definitivă, în urma căreia vom lua o decizie. În acest moment, din păcate, lucrurile sunt neclare.

Cum s-a resimțit pasul înapoi făcut de UNPR printre simplii membri de partid?
Am foarte dezamăgită să constat că membrii din teritoriu au primit, în toată această perioadă, informații false. Au primit ce nu meritau să primească, pentru că ei, ca și noi, de altfel (cei de la PMP – n.r.), s-au luptat pentru pozițiile pe care le au în administrația locală. Vorbim despre consilieri locali, doi primari și patru viceprimari. Era extrem de important ca oamenii aceștia să aibă acces la informații reale, obiective, și să facă alegerile în cunoștință de cauză. Din păcate, n-a fost așa. Cred că au fost induși în eroare. Am vorbit cu o parte dintre ei și am realizat că nu aveau habar care este situația reală. Unii au fost chiar amenințați că -și vor pierde funcțiile dobândite în urma alegerilor locale din iunie 2016, dacă vor face front comun cu noi. Dacă ar trebui să găsesc vreo culpă, aș găsi-o la liderii formațiunii, nu la cei din teritoriu.

Așa cum am avut autonomie, în ciuda multor povești care s-au spus, să fac alegerea pe care am făcut-o în vară, așa și acum, am autonomia să procedez în consecință. Nu se pune problema denunțării protocolului semnat.

Cum va funcționa alianța cu PSD din CJ Timiș, în condițiile în care președintele Traian Băsescu a anunțat că PMP va face, de principiu, opoziție?
Lucrurile sunt delicate cumva. După ce am semnat protocolul cu PSD și ALDE, s-au făcut niște presiuni grozave, dintr-odată au început să curgă oferte care de care mai frumos împachetate. Au ajuns până la a-și afirma susținerea pentru mine la funcția de președinte al CJ. Cred că aceia care nu cunosc în detaliu ce s-a întâmplat atunci și au tras niște concluzii greșite încep să înțeleagă că s-a făcut puțin lumină. Ce se întâmplă acum în PNL nu este nou. Doar a ieșit la iveală o situație care mocnea de dinainte de alegerile locale. Poate că văzând ce se întâmplă în PNL acum, oamenii vor înțelege de ce, acum jumătate de an, nu am denunțat un protocol asumat. Eu am semnat acel protocol pentru patru ani și nu stă nici acum sub semnul întrebării, vizavi de o majoritate creată în parlament. L-am semnat strict pentru gestionarea problemelor care țin de administrația publică în Timiș. Mi-am dorit ca parte din proiectele cu care noi, PMP, am venit în campania electorală să poată fi realiza. Dacă voi ajunge, la un moment dat, să constat faptul că această funcție de vicepreședinte nu-mi oferă puntea necesară să realizez proiectele la care m-am angajat, voi pune protocolul sub semnul întrebării. Așa cum am avut autonomie, în ciuda multor povești care s-au spus, să fac alegerea pe care am făcut-o în vară, așa și acum, am autonomia să procedez în consecință. Nu se pune problema denunțării protocolului semnat.

Ce v-a deranjat cel mai tare din lucrurile care s-au spus până acum despre dumneavoastră?
Cred că m-a deranjat faptul că aceia care au vorbit despre mine nu au vorbit despre acțiunile mele sau despre declarațiile mele. Pur și simplu, s-au legat strict de faptul că provin din PMP, un partid condus de președintele Traian Băsescu. Automat, prin faptul că sunt liderul PMP Timiș, pentru unii, asta a însemnat o vină de netrecut. Unii au considerat oportun să mă jignească pe tema asta. Accept să fiu într-o dezbatere de idei, accept să pun în discuție propriile-mi acțiuni și propriile declarații mai mult sau mai puțin politice, dar mi se pare nepotrivit să fiu jignită pentru niște chestiuni care țin de apartenența mea la PMP.

Ce face Roxana Iliescu în timpul liber?
E o întrebare tare grea. Aș putea să răspund ce făcea Roxana Iliescu în timpul liber. Citeam, de exemplu. Din păcate, în ultimul an, am apucat să citesc foarte puțin. Cred că am început vreo cinci cărți pe care nu am reușit să le duc până la capăt. Mă uit la filme când apuc. Îmi place foarte mult să schiez. Nu mai știu ce înseamnă să ai timp liber. M-am mirat, la un moment dat, când mi-am dat seama că trecuseră șase luni de când ieșisem la o cafea cu o prietenă. Este extrem de ciudat lucrul ăsta. Nici măcar nu apucăm să ne auzim la telefon.

Vă așteptați să fie așa?
Recunosc că nu.

Merită?
Faptul că sunt aici cred că spune ceva. Satisfacțiile mele provin strict din ceea ce fac. Dacă înainte când mi se umezeau ochii de bucurie, mi se umezeau când vedeam în condică faptul că am câștigat un proces. Acum trebuie să recunosc că am emoții în urma unui lucru bine făcut aici unde sunt.