Categories: Politicieni

De ce n-au mers lucrurile in PNL, varianta Robu: Amatorism, frustrare, candidati parasutati de la Bucuresti

Președintele demisionar al PNL Timiș, Nicolae Robu, a trecut la analize la rece ale rezultatelor partidului la alegerile din 2016. Amatorism, candidați prost aleși sau parașutați de la centru, peste capul organizațiilor locale, haos în comunicarea cu alegătorii sunt doar câteva dintre cauzele care au dus la înfrângerea usturătoare a liberalilor.

Nicolae Robu a demisionat de la șefia PNL Timiș la câteva zile după alegerile pierdute fără drept de apel, pe 11 decembrie 2016, de către liberali. El conduce încă organizația timișeană, una în care tensiunile au mocnit tot anul. Acum, Robu știe care este singura șansă de revenire a liberalilor: „să spunem lucrurilor pe nume”! Primarul Timișoarei a identificat 10 motive pentru care PNL a avut rezultate extrem de slabe la alegeri și le-a prezentat pe Facebook.

  • Anunțarea înaintea alegerilor locale a candidaților la funcția de președinte de consiliu județean, în condițiile în care niciunul nu avea scor peste scorul partidului (…) și, drept urmare, ei n-aveau cum să fie locomotive pentru partid; în schimb, desemnarea lor a creat, inevitabil, în filiale, tensiuni interne, frustrări firești, care s-au răsfrânt negativ asupra rezultatelor la locale, cu prelungire la parlamentare (în Timiș, cap de listă a fost Alin Popoviciu, a cărui desemnare a rupt practic filiala în primăvara anului trecut – n.r.)
  • Superficialitatea, amatorismul, în stabilirea candidaților la primăriile de sector și primăria generală a capitalei, care au adus prejudicii imense de imagine partidului, în ansamblul său, derută în rândul membrilor și simpatizanților PNL și tensiuni interne, mai ales în organizațiile din capitală
  • Anunțarea, în sine, înaintea alegerilor, a unui nume pentru funcția de Prim Ministru, în condițiile în care PNL nu avea un candidat cu scor peste scorul partidului, care să poată fi pe post de locomotivă pentru partid
  • Agățarea PNL de Prim Ministrul Dacian Cioloș, în condițiile în care:
    a. Dacian Cioloș nu era perceput de membrii și simpatizanții PNL, ca aparținând comunității lor
    b. Majoritatea cetățenilor României, inclusiv majoritatea membrilor comunității PNL-iste, era nemulțumită sau în orice caz mai degrabă nemulțumită decât mulțumită de prestația Guvernului Cioloș
    c. Dacian Cioloș, personal, avea un capital de apreciere mai degrabă modest, nicidecum unul care să-l facă locomotivă pentru PNL
    d. Dacian Cioloș însuși nu a făcut dovada că ar rezona cu PNL, dimpotrivă, a fost extrem de ezitant în a se lăsa asociat cu PNL, iar când, într-un final, a făcut-o, asta s-a întâmplat neexclusiv, dl Cioloș punând pe picior de egalitate, în perspectiva sa, PNL și noul, enigmaticul, partid USR, semănând confuzie în rândul membrilor și simpatizanților PNL, respectiv în rândul nehotărâților
  • Forțarea pe listele PNL ale filialelor a unor candidați din afara acestora, chiar din afara partidului, cu crearea inevitabilă de nemulțumiri și demotivări în organizații, cu consecințe nu numai imediate, ci și pe termen lung; replica „unii la muncă, alții la răsplată” a putut fi auzită la aceste alegeri mai mult ca oricând, în (cvasi)toate filialele (în Timiș au fost doi candidați din afară: Alina Gorghiu, care a „furat” filialei locale singurul post eligibil în senat, asta în condițiile în care oricum scandalul pe ordinea candidaților era deja în toi, și Pavel Popescu, parașutat pe loc eligibil cu doar câteva zile înainte de depunerea listelor, a cărui numire a lăsat pe dinafară nume cu greutate din organizație – n.r.)
  • Nefolosirea în campanie a vectorilor de imagine proprii, cu suport popular verificat -actorii locali de forță ai partidului!-, ci agățarea de personalități din afara partidului, pe de o parte prea puțin cunoscute la scara societății în ansamblu și, în orice caz, fără forță electorală, pe de altă parte, nepercepute de comunitatea partidului -membri și simpatizanți- ca aparținându-i
  • Neprezentarea în termeni clari, cu cuvinte puține, a programului politic propriu, cu focalizare pe lucruri în care să se regăsească, să-și regăsească interesul, altfel spus cu care să rezoneze, simplii cetățeni ca indivizi, respectiv categorii socio-profesionale semnificative din punct de vedere electoral
  • Funcționarea PNL cu conduceri bicefale și organisme colective mamut, nefunționale, până mult prea târziu
  • Folosirea de materiale electorale neadecvate, slabe, pur și simplu și, în consecință, lipsite de eficiență electorală
  • Promovarea necorespunzătoare pe televiziunile naționale

Șeful demisionar al PNL Timiș mai spune, cu ușoare urme de regret, că „niciunul dintre lucrurile de mai sus nu se regăsește la PSD”. În plus, susține Robu, „toate aceste lucruri au fost prezentate de subsemnatul în partid, în Biroul Politic Județean Timiș”. El nu precizează când a făcut prezentarea: înainte sau după alegeri…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

2 ore ago

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul…

2 ore ago

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

14 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

20 de ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

21 de ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

21 de ore ago