S-a urcat mort de beat la volan și a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Rutieră. Pus să sufle în etilotest, a dat peste cap aparatul! E aventura unui bărbat de 33 de ani care are acum dosar penal.
Polițiștii de la Secția 2 au oprit pentru control, miercuri dimineață, la ora 5.10,pe strada Socrate, în zona Complexului Studențesc, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat. Acesta mirosea puternic a alcool, astfel că polițiștii l-au testat cu
etilotest. Rezultatul: 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat! Bărbatul în vârstă de 33 de ani a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală și refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…