Dacă aveți treabă la Colterm, de luni, 20 februarie, trebuie să țineți cont de faptul că în activitatea companiei s-au produs unele schimbări.
Astfel, de luni, 20 februarie, registratura şi contractele de furnizare vor fi la sediul de pe str. Oituz nr. 3, iar biroul de relaţii cu publicul, pe str. Episcop Joseph Lonovici nr.4. Program cu publicul este de luni până vineri, între orele 8,30 și 14,30. Relații suplimentare pot fi obținute de la numărul de telefon 0256-258.504 sau pe e-mail. Pe de altă parte, dispeceratul Colterm, care funcționează non-stop, poate fi contactat la numerelel de telefon 0256-494.133; 0756-061.468 sau 0356/909 ( tasta 4).
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…