Categories: Primăria Timişoara

Strada Versului intra, in sfarsit, in santier: modernizare de 540.000 de euro

Până la sfârșitul anului, strada Versului și zona adiacentă vor fi modernizate. Municipalitatea promite de doi ani o astfel de lucrare, dar acum există, în sfârșit, o firmă care a câștigat licitația. Cu aproape 540.000 de euro, bani de la bugetul local, vor fi amenajate nu doar carosabilul, ci și spațiile verzi, trotuarele și locurile de parcare.

În martie 2015, consilierii locali votau o rectificare bugetară, suma fiind destinată reabilitării străzii Versului, cu o lungime de aproximativ 520 metri. Suma era de 707.000 lei, care includea studiu de fezabilitate, proiect tehnic și realizarea propriu-zisă a lucrării. „Am vrut să facem amenajări cu titlul de reparaţii, dar, când am fost la faţa locului şi am văzut toate aspectele, concluzia a fost că nu putem şi se impune să tratăm ca investiţie lucrarea respectivă”, declara primarul Nicolae Robu. Între timp, în mai 2016, consilierii au votat un proiect privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Sistematizare strada Versului”. SF-ul a fost întocmit de SC Drum Proiectconsult SRL, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 3,86 milioane de lei, cu tot cu TVA, cu o durată de execuție de patru luni.

Străzile care fac obiectul acestui studiu de fezabilitate sunt amplasate în zona sud-estică a municipiului Timişoara. Traseul studiat are ca origine str. Mareşal Constantin Prezan. Traseul este condus spre nord spre str. Martir Ioan Stanciu, unde se intersectează cu aceasta, precum şi cu Aleea Sanătăţii. Str. Versului va continua din acest punct până la aleea carosabilă, cuprinsă între Grădiniţa nr. 11 şi blocurile de locuinţe. În cadrul acestui proiect este cuprinsă şi Aleea Sănătăţii, de la intersecţia cu strada Versului, respectiv str. Martir Ioan Stanciu până la intersecţia cu Aleea Cristalului.

Lucrările n-au început nici acum, dar, după doi ani de la primele promisiuni, s-a făcut primul pas concret. A fost organizată o licitație pentru executant și a fost desemnată, în sfârșit, o firmă care să se apuce de treabă. Este vorba despre Super Construct SRL, care a oferit un preț de 2,42 milioane de lei, cu tot cu TVA. Printre perdanții de la licitație se numără și Drumuri Municipale. „Am avut probleme, rețeaua de gaz este altfel realizată față de cum se știa. Expertizele au arătat că trebuie mutată, dar asta trebuie să o facă E.ON. Nu s-a lucrat până acum pentru că trebuia să fie mutată rețeaua de gaz, care a fost găsită la o altă adâncime decât cea care este prevăzută în acte. Amenajările vor fi făcute după modelul străzii Uranus”, a explicat întârzierea primarul Nicolae Robu. „Ofertanții au obligația elaborării documentației tehnico-economice faza PT+CS+DE aferentă obiectivului de investiții în maximum două luni de la emiterae ordinului de începere. Documentația tehnico-economică va cuprinde: amenajare carosabil cu 2 benzi de circulație, amenajare locuri de parcare, amenajare trotuare și piste de biciclete de ambele părți ale carosabilului, amenajare spații verzi. Lucrările care se vor realiza în baza documentației mai sus amintite vor fi realizate în maximum patru luni de la ordinul de începere a lucrărilor”, se preciza în anunțul publicat pe SEAP. Super Construct este una dintre firmele care, în ultimii ani, a câștigat mai multe lucrări plătite de PMT, inclusiv extinderea la patru benzi a unei porțiuni din Calea Martirilor. Este șantierul de care, la finele anului trecut, primarul Nicolae Robu se declara nemulțumit.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi

La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 8 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 08.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o…

8 ore ago

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

12 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

15 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

19 ore ago