Va fi mult de tipărit în acest an la Primăria Timișoara și, în plus, se va scrie foarte mult cu pixul. Se vor capsa o mulțime de documente, care ulterior vor fi înfoliate, iar unele dintre ele, și corectate cu pastă specială. Municipalitatea vrea să cumpere tonere, rechizite și accesorii de birou în valoare totală de peste jumătate de milion de lei.
Un alt anunț al PMT se referă la achiziția de „rechizite, instrumente de scris, accesorii de organizare și arhivare documente, materiale și consumabile pentru birou necesare angajațilo”. Contractul cadru va fi valabil tot 12 luni și are o valoare estimată de 90.553 lei, cu tot cu TVA. Vor fi două loturi, pentru fiecare dintre ele urmând să fie încheiat câte un acord-cadru, respectiv „contracte subsecvente o dată la șase luni sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de necesitățile achizitorului și de fondurile alocate fiecărei destinații”. Lotul 1 se referă la rechizite, adică agrafe, pixuri, creioane, stilouri, markere, textmarkere, caiete, dosare, etichete, plicuri dimensiuni diferite, folii documente, lipici, agrafe metalice și pastă corectoare. Lotul 2, adică accesorii de birou, include suporturi pentru pixuri, tăvițe pentru documente, suporturi verticale pentru acte, perforatoare, capsatoare, capse, clipboarduri, foarfeci, calculatoare de birou și cuttere.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…