Cine mai reprezinta liberalismul timisean. De la Robu TV si cluburile PSD-iste, la „conclavul” PNL/FOTO

La București avut loc, sâmbătă, Consiliul Național al PNL, eveniment la care au participat cei mai veritabili și competenți liberali din întreaga țară. Ce mai, spuma spumelor liberalismului românesc! Printre cei care au făcut deplasarea din Timișoara în Capitală s-a numărat și o anume Elena Ișfănuț. Aceasta nu s-a putut răbda să nu se făloșească cu prezența la eveniment pe pagina sa de Facebook. Știți vorba, unii mai trebuie să și semnalizeze. Bun, veți întreba pe bună dreptate who the f… is Elena Isfănuț sau ce treabă are ea cu PNL. Dacă o întrebi cine a fost Mazar Pașa, o să spună că e DJ sau personaj de telenovelă turcească?

Ei bine, ea face parte din trupa de vestale a primarului Nicolae Robu, fiind inclusiv „jurnalistă” la „Robu TV”. Acolo unde a performat o vreme, făcând interviuri extrem de „dure” cu edilul, punându-l tot timpul în gardă cu întrebări brutale de genul: „Așa este că sunteți cel mai bun primar din istoria Timișoarei?”; „Sunteți atât de inteligent! Cum reușiți?”; „Părerea mea este că meritați o statuie în centrul Timișoarei. Cum credeți c-ar trebui să fiți imortalizat: ecvestru sau marcând un gol din foarfecă?”. De altfel, pentru prestațiile sale colosale, Ișfănuț a fost trimisă, în vara anului trecut, să se specializeze pe banii contribuabililor prin cluburile de fițe din Mamaia, alături de o altă vedetă a primăriei și PNL Timiș Sanda Greblă. Și apropo de cluburi de fițe. După munca intensă și extrem de istovitoare pe care o duce cu microfonul în primărie, Ișfănuț are dreptul și la relaxare. În timpul liber, respectiv nopțile, poate fi văzută într-un club de fițe aparaținând unui cunoscut PSD-ist. Mai mult, anturajul ei este format de multe ori doar din tineri PSD-iști.

Probabil n-o fi ea vinovată, dar mai trebuie spus aici că la PSD se află mult mai repede deciziile politice sau administrative ale primarului președinte PNL Timiș decât le află directorii din primărie sau vicepreședinții de la partid. În final, trebuie spus că, da, personajul e insignifiant în fond și nu merită aceste rânduri. Totuși subiectul denotă o anumită stare de lucruri. Și anume, relevă încă o dată modul în care se face politică în PNL Timiș, cum e cu „meritocrația” din filială, fiind încă o dovadă că Robu și-a cam pus și partidul, și primăria pe persoană fizică.

P.S. În perioada de agonie a PNȚCD, din delegația județeană a partidului mergeau la congrese la București, tot felul de „piți” luate de prin baruri, doar pentru a se face cvorum. A ajuns oare și PNL în aceeași situație sau doar Robu vrea să-l aducă acolo?

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago