Duios Nicolae Robu vaita

Când îl vezi cu câtă vigoare emană când pătrunde pe axul central al terenului de minifotbal, driblându-și din glezne partenerii de miuță cu strălucierea unei lucrări de artă, ai jura că reparatul drumurilor devine o a doua pasiune a sa, dusă la îndeplinire cu priceperea femeii ce țese goblenuri. Când îl vezi cum mângâie coardele chitării mai duios ca marea, te-ai aștepta ca managementul transportului în comun să-i fie ca respirația, un banal reflex al omului și inginerului, meticulosului și bine organizatului. Iar când îți amintești cum săgeta cu înotul său perfect valurile Tyrrenienei, în Sardinia, n-ai zice că relația sa cu șefii de direcții, cu juriștii sau cu Radu Țoancă n-ar merge altfel decât ca unsă. Din păcate însă, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, căci despre domnia sa este vorba, nu a fost ales două mandate la rând ca administrator municipal pentru cum joacă fotbal, pentru cum înoată sau pentru cum cântă la chitară.

Și veți zice, pe bună dreptate, că primarul liberal este într-un fel angajatorul celor de care se plânge tot mai des în ultima vreme. Chiar dacă un primar nu mai este un patron în executivul local, percepția generală poate duce la următoarea întrebare: dacă Nicolae Robu se plânge de cum merge transportul în comun, de cum nu-l ascultă juriștii și cum bate pasul pe loc organigrama primăriei, pentru care a poruncit cu mai bine de jumătate de an în urmă, atunci noi, alegătorii cui să ne plângem? Dacă Nicolae Robu îi angajează pe directorii de societăți aparținătoare prin decizia celor din adunarea generală, puși de el, și consiliul de administrație, dacă dumnealui își alege colaboratorii din fruntea direcțiilor, iar treaba nu merge bine, atunci noi, ca „angajatori” ai lui Nicolae Robu, ce să facem?

De ce l-ar interesa pe un alegător motivele pentru care primarul Nicolae Robu nu pune pe roți un domeniu din sfera sa de activitate? Ar trebui timișoreanul de rând să fie solidar cu Nicolae Robu și să facă miting în fața regiei de transport local, scandând împotriva directorului Goia, cel care îi face atâția nervi bunului primar liberal? De ce am face noi asta și nu ne-am duce direct la primărie să-i cerem administratorului urbei să plece acasă? Poate că ar trebui să conteze, dar cu siguranță nu contează, pentru timișoreanul de rând că legea nu-i dă voie primarului să dea afară un șef de direcție, chiar dacă acesta îi râde în nas. Eventual îi poate retrage din atribuțiuni, să i le dea altcuiva, dar de dat afară nu poate. Cum nu poate nici să dea afară un manager nepriceput de societate locală până ce acestuia nu-i expiră contractul, dar astea sunt chestiuni cu care Nicolae Robu nu va convinge populația.

Timișoreanul nu vrea să știe de greutățile de care dă, zi de zi, Nicolae Robu, ci vrea să le afle rezolvarea, iar rezolvarea nu poate veni decât de la primar. Și, într-un fel, așa este și normal, de vreme ce Nicolae Robu își trâmbițează necontenit reușitele, iar logica ne-ar conduce la pretenția să-și încaseze și eșecurile cu aceeași bărbăție. Poate că timișoreanul visează la un primar autoritar, care știe să-și conducă colectivul, nu de un primar care se vaită că nu-l bagă lumea în seamă. Mai grav decât lipsa de idei la un conducător de comunitate este faptul că e luat la mișto de cei din subordine. Nicolae Robu are multe idei. Ar putea fi un foarte bun consilier personal al primarului Timișoarei.