Categories: Sănătate

La Timisoara se va alerga pentru construirea primului spital oncologic de copii din Romania

Sâmbătă, la Timişoara, la Pădurea Verde se va alerga pentru o cauză caritabilă. Evenimentul, „Alerg pentru spitalul copiilor” nu va fi un concurs, scopul acţiunii fiind adunarea de bani pentru construcţia primului Centru Medical Independent de Oncologie şi Hematologie Pediatrică din România, primul spital românesc de oncologie pentru copii. Acesta va fi ridicat la Bucureşti.
Doritorii sunt aşteptaţi la startul care va avea loc sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 10, din zona Grădinii Zoologice din Timișoara. Suma necesară pentru ridicarea din fonduri private a acestei noi unităţi medicale este de 80 de milioane de lei, spitalul urmând să aibă 50 de paturi, două săli de operaţie complet dotate, o secţie de radioterapie şi o secţie de transplant medular. Fiecare dintre alergători va trebui să doneze un leu pentru cauză. În funcţie de antrenamentul participanților, aceştia pot alege între două trasee cu grade de dificultate diferite. În aproape doi ani, organizatorii au reuşit să adune la Timişoara suma de 50.069 lei, atât din evenimentele de alergare, cât şi din monedele donate de timişoreni în cadrul campaniei “1 milion de monede pentru Spitalul Copiilor”. Detalii legate de acest spital și despre întregul poriect găsiți aici: www.1leu.org.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

10 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

10 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

12 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago