Categories: Social

S-a crezut as al volanului, a decartat 2.500 de lei la Michelangelo!

Vine căldura, încep distracțiile nocturne prin oraș! Printre acestea, drifturile făcute pe principalele bulevarde! Un tânăr a fost prins, noaptea trecută, turându-și motorul în Piața Leonardo da Vinci, așa că a fost amendat cu 2.500 de lei. În prima săptămână din martie au fost deja arși la buzunare doi șoferi cu veleități de pilot de raliu.

Polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră au prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Piața Leonardo da Vinci, în zona Pasajului Michelangelo, un tânăr care „a efectuat drifturi prin accelerări bruște, frânări pe loc, turând motorul autoturismului marca Renault”. Șoferul în vârstă de 20 de ani, din Timișoara, a fost amendat cu 2.500 de lei. „Poliția Locală atrage atenția că astfel de fapte precum turarea motoarelor și efectuarea de drfturi pe domeniul public fără autorizație din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara se sancționează drastic. În primele două luni ale acestui an, 10 tineri depistați în această situație au fost sancționați. În prima săptămână din martie au fost aplicate deja două sancțiuni”, au transmis polițiștii locali. Zona preferată de amatorii de drifturi din Timișoara rămâne cea a stadionului „Dan Păltinișanu”.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago