Mai mulți șoferi au fost amendați, în ultimele două zile, de polițiștii locali, după ce și-au lăsat mașinile aiurea în apropierea Spitalului de Copii. Este una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, unde traficul se desfășoară, de multe ori, cu mare dificultate.
Polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră și-au îndreptat atenția în ultimele zile asupra Pieței Regina Maria, la intersecția străzilor Iosif Nemoianu cu Republicii și Bd. Regele Ferdinand. Din această zonă au venit mai multe sesizări de la cetățeni care au reclamat că, din cauza autovehiculelor care nu se respectă indicatorul „oprirea interzisă”, este îngreunată fluența traficului. În ultimele două zile au fost date peste 15 sancțiuni celor care și-au parcat mașinile pe unde li s-a năzărit. Sancțiunile sunt cuprinse între 290 lei și 725 lei, respectiv 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de fapta comisă, respectiv oprire sau staționare. Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația pentru a evita aplicarea de sancțiuni și a se asigura un trafic normal, mai ales în perioada sărbătorilor.
Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…
Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…