Firmele timişene sunt aşteptate să participe la un nou seminar unde oamenii de afaceri vor afla ultimele noutăţi legislative din mai multe domenii, direct de la reprezentanţii instituţiilor implicate. Vor fi discutate probleme din domeniul sanitar-veterinar, al protecţiei consumatorilor, al siguranţei alimentare, autorizarea diferitor afaceri din punct de vedere sanitar.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în 10 aprilie, începând cu ora 10, în Sala C.E.D.O. a sediului central al instituţiei, în Piaţa Victoriei nr. 3. Seminarul-dezbatere „Noutăţi legislative prezentate de D.S.V.S.A. Timiş, I.P.J. Timiş, C.R.P.C. Timiş şi D.S.P Timiş” se va bucura de prezenţa reprezentanţilor instituţiilor amintite, iar cei interesaţi să afle lămuriri la problemele cu care se confruntă în actvitatea lor de zi cu zi vor obţine răspunsuri la întrebările lansate. Discuţiile vor viza legislaţia privind funcţionarea abatoarelor de capacitate mică, combaterea evaziunii fiscale şi combaterea încălcărilor privind atribuirea contractelor publice, protecţia consumatorilor, proceduri legate de reglementarea sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, dar şi despre cadrul legal în ceea ce priveşte verificarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Informații suplimentare și înscrieri de participare se pot obţine la numerele de telefon 0372-185.246, 0372-185.285, e-mail, Claudia Pop – referent specialitate.
La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…
Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…
Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…
Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…
Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…
Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…