Categories: Economic

Firmele din Timis si Voivodina, ajutate sa dezvolte afaceri in comun

Camerele de comerţ din judeţul Timiş şi regiunea sârba Vojvodina au semnat joi, la Timişoara, un acord care va ajuta la dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre cele două părţi. Agenţii economici din cele două zone vor beneficia de susţinere în vederea desfăşurării în comun de afaceri.

Cele două camere vor depune eforturi pentru dezvoltarea relaţiilor economice dintre regiuni, a investiţiilor şi a comerţului. „De foarte mulți ani avem relații foarte bune cu Serbia, în anii trecuți am derulat 20 de proiecte în valoare de 20 de milioane de euro cu Serbia. Unul dintre acestea este «Made in Banat», în cadrul căruia produse din România și Serbia au primit această marcă. Vă asigur că această întâlnire nu este doar o formalitate, o strângere de mână și o fotografie, o semnare a unui acord, ci vom pleca de aici cu o agendă de lucru, un program, care o să ne permită ca în decursul acestui an și anul viitor să avem proiecte împreună”, a declarat Florica Chiriță, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Preşedintele organizaţiei omoloage din Vojvodina, Bosko Vucurevic, spune că noul acord nu va fi unul formal, ci va ajuta la dezvoltarea relaţiilor economice. „Prin încheierea acestui acord ne dorim o colaborare îndelungată între Voivodina și Camera de Comerț din Timiș. Este de interes ca aceste două regiuni să fie în strânsă legătură, ambele sunt în expansiune și dezvoltare. În acord vor fi cuprinse toate domeniile în care există oportunități de colaborare. De asemenea, deschidem oportunitățile pentru firmele românești și sârbești, dar și posibilitatea ca și capitalul sârb să fie investit în România, iar cel românesc să fie investit în Serbia. Este foarte importantă colaborarea regională, deoarece România este în UE și experiența în ceea ce privește fondurile europene este de folos pentru noi”, a declarat Vucurevic.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

16 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

17 ore ago