Categories: Social

Nu prea e armonie la RATT: s-a pus de un protest in mijlocul strazii, ar putea urma o greva

Câteva zeci de angajați ai RATT au protestat joi în mijlocul străzii, în fața sediului regiei. Oamenii cer salarii mai mari și susțin că nu sunt ascultați de șefii RATT, pentru că nu fac parte din sindicatul agreat. Ei spune că ar putea intra chiar în grevă.

Aproximativ 50 de membri ai Sindicatului Independent Armonia au protestat joi în mijlocul bulevardului Take Ionescu. Oamenii susțin că nu pot trăi cu 1.700 de lei pe lună salariu. „Protestăm din cauza faptului că nici societatea, nici sindicatul obedient societății nu ne recunosc ca sindicat. Salariile noastre sunt ca ale unei femei de serviciu, avem 1.600, 1.700 de lei, nu putem trăi. Nu suntem respectați, nu suntem chemați la negocieri. Sindicatul Transportatorilor, vechiul sindicat, este blocat în instanță cu actele, nu are acte definitive și totuși regia i-a chemat la negocieri. Nu poți să negociezi cu un sindicat care nu are acte. Noi avem toate actele în regulă și nu ne cheamă nimeni”, susține Savin Dumitru, liderul Sindicatului Independent Armonia. Conform acestuia, sunt 167 membri în sindicatul înființat de numai patru luni. „Eu zic că am acumulat destui membri, dar nici la ora actuală cotizațiile nu sunt în contul sindicatului, se virează în contul sindicatului vechi. Cei de la ST spun că ei au 700 de membri, dar nu pot avea atâția. Regia are 955 personal total, iar eu și celălalt sindicat mai mic avem în jur de 340 de membri. A mai rămas doar cu organizația de la autobuze și cu cei de la mentenanță. STT este sindicatul obedient, este acceptat oriunde și li se alocă toate drepturile. Noi i-am blocat în instanță, pentru că nu au acte. Putem vorbi și de o diferență de salarii, când membrii noștri au fost să rezolve o problemă, au fost întrebați din ce sindicat fac parte (…) Despre cartierul de blocuri, eu cred că este o vorbă aruncată în vânt. Noi nu vom avea acces la acele locuințe, eu sunt printre puținii care stau în chirie”, mai spune sindicalistul.

Ce urmează? O posibilă grevă, nedorită însă. „Dacă nu acceptă să dialogăm, după acest miting de protest urmează greva generală. Noi nu am vrea să se ajungă, în primul rând suferă călătorul, care nu are nicio vină că societatea nu ne acordă drepturile care ni se cuvin. RATT și primăria ar trebui să ne cheme la masă, să ne asculte și nouă dorințele. Vor trebui să ne dea salarii. Nouă ne pleacă oamenii, această invocare a lipsei de personal este una falsă. Dacă am avea salarii decente, vă promit că într-o săptămână angajez 15 vatmani. Noi i-am învățat meserie și au plecat la multinaționale, unde sunt folosiți ca specialiști (…) „Dacă nouă ne merge bine, îi merge bine și societății, dar și populației. Salariații pleacă din firmă din cauza nemulțumirilor salariaților, din cauza mijloacelor de transport. Avem niște sicrie cu care circulăm și punem în pericol viața călătorilor”, a mai spus liderul de sindicat.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

O oră ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

O oră ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

2 ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

2 ore ago

Vreme mai caldă decât normalul perioadei. Prognoza meteo pentru weekend

Vreme de toamnă în acest weekend, cu nori și ploi. Iarna se lasă așteptată și…

2 ore ago

Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției

Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre…

5 ore ago