Categories: Primăria Timişoara

Trafic inchis la Pasajul Jiul, dupa Paste. Se intra in linie dreapta cu santierul.

Lucrările la Pasajul Jiul avansează și, după sărbătorile pascale, circulația din zonă va fi întreruptă pentru aproximatic 72 de ore. Atunci se va derula principala operațiune de pe acest șantier, după cum susține primarul Nicolae Robu.

„La Jiul se fac pregătirile pentru cea mai spectaculoasă operațiune, lansarea culeei. E vorba de acea platformă din beton împinsă pe sub calea ferată, prin dislocarea pământului de sub linia de cale ferată. După Paști, se va ajunge la această operațiune, care înseamnă, practic, pasul cel mai important din toată lucrare. După aceea vom intra în linie dreaptă cu operațiuni care nu mai pot crea dificultăți. Rețelele au fost făcute, a fost pusă la punct și rețeaua de evacuare a apei”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu. Lucrarea va presupune și închiderea totală a traficului în zonă. „Când se produce lansarea culeei, va fi intrerupt traficul, inclusiv cel feroviar, timp de 72 de ore”, mai spune edilul. Întreruperea, susține acesta, va fi anunțată din timp. În această perioadă nu se circulă nici pe strada Jiul, care este închisă până la finele săptămânii, pentru lucrări. Se lucrează, în zona pasajului, la trasarea pistelor de biciclete și la trasarea bordurilor de pe Bd. Republicii. Pasajul Jiul va fi lărgit la cinci benzi, iar strada Jiul va fi lărgită la patru benzi. Șantierul a început în aprilie 2016 și are o durată de realizare de 14 luni. Primăria va plăti pentru această lucrare aproape 18 milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

47 de minute ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

2 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

2 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

3 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

3 ore ago

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din…

3 ore ago