Arhiva pentru eticheta: circulatie

Începând de luni, noi restricții de circulație pentru lucrări la infrastructura rutieră și la liniile de tramvai

Începând de luni, noi restricții de circulație pentru lucrări la infrastructura rutieră și la liniile de tramvai

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului în mai multe zone din oraș începând de luni, 10 august, în vederea desfășurării unor lucrări de modernizare și întreținere a infrastructurii rutiere, precum și pentru intervenții la liniile de tramvai. Una dintre principalele intervenții vizează bulevardul Liviu Rebreanu, unde programul de reparații derulat

Începând de sâmbătă, 1 august, intră în vigoare noile reguli pentru circulația vehiculelor grele în Timișoara

Începând cu 1 august, intră în vigoare regulamentul privind circulația vehiculelor grele în Timișoara. Municipalitatea reamintește că regulamentul se aplică pe toate străzile din oraș, iar vehiculele care depășesc limita de tonaj stabilită pentru categoria de drum vor putea circula în condițiile prevăzute de regulament, prin achitarea taxei de acces. Măsura este menită să protejeze

autostrada

Se introduc restricții de circulație temporare pe autostrada A1

În vederea realizării lucrărilor din cadrul proiectului ”Implementarea și integrarea sistemelor ITS pe autostrada A1 Sibiu – Holdea”, începând de marți noaptea, 28 iulie 2026, se vor executa lucrări etapizate de modernizare și calibrare a sistemelor inteligente de transport (ITS). Pentru montarea portalurilor VMS (panouri de informare cu mesaje variabile) vor fi instituite închideri temporare de

Competiţia Timișoara Triathlon va aduce, în weekend, modificări în circulația mijloacelor de transport public

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunţă că, în contextul desfășurării competiției sportive Timișoara Triathlon, în perioada 18 – 19 iulie 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe artere din municipiu. Ca urmare, unele linii de transport public vor circula temporar pe trasee deviate. În perioada 17 iulie 2026, ora 18:00 – 18 iulie

Se instituie restricții de circulație pe șosele, din cauza caniculei

Astăzi, începând cu ora 12:00 și până la 20:00, se instituie restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din mai multe județe. Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie,

Începând de vineri, restricții de circulație rutieră în două zone ale oraşului în vederea organizării unor evenimente

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de vineri, 12 iunie, în vederea desfășurării a două evenimente. Astfel, atât traficul rutier, cât și cel pietonal vor fi restricționate pe strada Piața Plevnei, în perioada 12.06.2026 – 14.06.2026, pe tronsonul cuprins între strada Brașov și

Sâmbătă, restricții temporare de circulație pe unele trasee ale mijloacelor de transport public

În contextul desfășurării evenimentului The Color Run, în 23 mai 2026 vor fi instituite restricții temporare de circulație în mai multe zone ale orașului, iar unele trasee ale mijloacelor de transport public vor fi modificate. În intervalul orar 12 00 – 19 00 , circulația rutieră va fi închisă pe traseul: Piața Libertății – strada

Joi, 21 mai, circulația unor mijloace de transport public va fi modificată temporar

În data de 21 mai, între orele 11 00 – 13 00 , circulația unor mijloace de transport public din Timișoara va fi modificată temporar, în contextul închiderii traficului rutier pe bulevardul Regele Ferdinand I, în zona Catedralei Mitropolitane, pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase dedicate evenimentului Ziua Eroilor. În intervalul menționat, mijloacele de transport

Luni, la Moşniţa Nouă închidere temporară de circulație pe stradă şi întreruperi de curent electric pe o altă stradă

Primăria Moşniţa Nouă anunţă că luni, 𝟏𝟖 mai, în intervalul orar 𝟎𝟖:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎, circulația va fi închisă pe str. Orhideei, pentru efectuarea lucrărilor de reparații drumuri. Conducătorii auto să utilizați rute alternative și să respectați semnalizarea din zonă. În aceeaşi zi, Reţele Electrice Banat a anunțat întreruperi de curent la Moșnița Nouă, pe Str.

Se suspendă temporar circulația vaporetto sâmbătă

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că transportul public local pe canalul navigabil Bega cu vaporetto va fi suspendat temporar în data de 16 mai, în intervalul orar 10.00 – 13.24. Măsura este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv Bega Maraton, ediția a XII-a, pe sectorul navigabil cuprins între stația

Drumul dintre Timișoara și Beregsău intră în reparații. Vor fi restricții de circulație

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță demararea, începând de luni, 11 mai, de lucrări de reparații, frezare și așternere covor asfaltic nou, pe DN 59A, Timișoara – Săcălaz – Beregsău Mare. Antreprenorul PORR Construct va desfășura aceste lucrări pe aproape 16 km, până la ieșire din localitatea Beregsău Mare. Lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea

trafic-inchis

Începând de luni, se instituie restricții de circulație pe două străzi din Timişoara

La solicitarea companiei Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de luni, 30.03.2026, în vederea refacerii infrastructurii de gaze naturale. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Eroii de la Păuliș, în perioada 30.03.2026 – 30.05.2026, în vederea execuției lucrărilor

trafic-inchis

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier și pietonal în două zone din oraș, începând de azi, 25 martie, în vederea executării lucrărilor de reparații ale trotuarelor Astfel, în perioada 25 31 martie, circulația pietonală și rutieră vor fi restricționate pe strada Lacului, pe tronsonul

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 – 2 martie, ora 04.00, circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5 va fi modificată pe sensul de mers între Piața Traian – Piața Sarmisegetuza – Gara de Est, ca urmare a unor lucrări la linia de cale. Pe durata

Circulație oprită, pe timp de noapte, pe Gheorghe Lazăr, la pasajul CFR. Vor fi afectate liniile de autobuz 13 și M43

Începând din această seară și până pe 21 februarie, în intervalul orar 22:00 – 06:00, circulația rutieră și pietonală pe strada Gheorghe Lazăr este închisă pentru lucrări la pasajul CF. Aceasta va avea impact asupra transportului public. Va fi afectată ultima cursă de pe Linia 13 și Linia M43. Pentru ultima cursă a fiecărei linii,

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier pe bulevardul 16 Decembrie 1989, etapizat, începând de luni, 9.02.2026. Restricțiile se impun în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare din cadrul obiectivului de investiție: „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud

autobuz

Timp de mai multe zile, circulația firobuzelor și autobuzelor va fi afectată pe durata serii

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în contextul lucrărilor la pasarela de la calea ferată de pe strada Gheorghe Lazăr, circulația unor mijloace de transport în comun va fi oprită. Din fericire, vor fi afectate doar ultimele curse ale zilei, seara. Circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte în următoarele intervale: 25

Începând de luni, restricții de circulație rutieră în vederea lucrărilor de reabilitare a carosabilului

La solicitarea companiei Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de luni, 10 noiembrie. Astfel, traficul rutier va fi restricționat, atât în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cât și a refacerii carosabilului, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.