Categories: SocialUltima ora

Veste buna din centrul istoric al Timisoarei: Casa „lui Cuza” a intrat in reparatii! / FOTO

Una dintre cele mai frumoase clădiri din zona centrului istoric al Timișoarei a intrat, în sfârșit, în reparații. Casa în care a poposit Alexandru Ioan Cuza, în drumul său spre exil, își va recăpăta gloria de altă dată.

Cu pași mici, dar se întâmplă. Proprietarii de clădiri istorice încep să înțeleagă că nu-și pot lăsa imobilele în paragină, și asta nu neapărat din cauza amenzilor, ci pentru că e păcat ca adevărate bijuterii să fie lasate pradă capriciilor timpurilor și… timpului. Una dintre cele mai impozante clădiri din apropierea Pieței Unirii a fost, în ultimii ani, un adevărat monument de urâțenie. Vopsită în culori diferite pe anumite porțiuni, cu tencuiala julită pe altele, casa în care s-a oprit Alexandru Ioan Cuza în drumul său spre exil era o rană pe obrazul și așa plin de cicatrici al orașului de pe Bega. De câteva zile însă, pe clădirea au apărut schelele, semn că începe, în mod serios, lucrul. „Este încă o veste bună. E încă un semn că proprietarii de clădiri istorice devin, încet-încet, conștienți că salvarea patrimoniului Timișoarei depinde și de ei, nu numai de autoritățile locale. Primăria a dat în jur de 20 de autorizații pentru lucrări de reabilitare a unor imobile din zona centrului istoric, dar nu știm când vor începe efectiv aceste lucrări. Ne bucurăm însă de fiecare dată când apare o nouă astfel de schelă”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Clădirea situată pe strada Pacha 6 este cunoscută și sub denumirea de Casa „La Trompetist”. În 1752, aparținea judelui urban Anton Seltmann, iar acolo funcționau ospătăria şi hanul „La Trompetist”, conduse de un fost trompetist militar. În secolul al XIX-lea, clădirea era hotel și restaurant, la finele veacului respectiv fiind reconstruită și supraetajată. Legendele urbane spun că aici a poposit, în 1817, împăratul Francisc al II-lea, iar tatăl poetului Nikolaus Lenau şi-ar fi tocat o parte din avere în acest hotel. Casa situată la doi pași de Piața Unirii a fost și locul în care a stat, timp de două zile, în 7-8 martie 1866, Alexandru Ioan Cuza, în așteptarea trenului care să-l ducă spre exil, după abdicare. Clădirea este monument istoric.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3422″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

2 minute ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

14 minute ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

28 de minute ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

2 ore ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

3 ore ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

3 ore ago