Categories: Primăria Timişoara

Intr-o luna se reiau lucrarile pe santierul de la Popa Sapca. Robu: Nu vreau sa ne prinda iarna

Lucrările de pe strada Popa Șapcă vor fi reluate efectiv cel mai devreme peste o lună, când își vor încheia treaba arheologii. Primarul Nicolae Robu spune că șantierul trebuie să avanseze, așa încât să nu ne prindă iarna cu strada neterminată.

Șantierul de pe strada Popa Șapcă a fost pus în așteptare săptămâna trecută, după ce polițiștii și reprezentanții Direcției pentru Cultură Timiș au descins în zonă, în urma unei sesizări care spunea că au fost acoperite, fără permisiunea arheologilor, unele vestigii. „Nu mai știu ce să fac. Cred că va trebui să fac sesizare la Procuratură, pentru că toate proiectele Timișoarei sunt supuse la boicot. Fie sunt niște psihopați, că avem câțiva în oraș, fie sunt oameni de o habotnicie ieșită din comun, fie sunt niște pioni politici care fac mereu reclamații, nu putem să facem nicio lucrare. Suntem blocați peste tot. Ni s-a cerut să oprim toate lucrările pe Popa Șapcă”, declara primarul Nicolae Robu. Situația a fost cauzată de o plângere depusă de un angajat al Muzeului Național Banatului, care a reclamat faptul că lucrarea nu are descărcarea arheologică făcută, așa cum cere legea. Controlul la fața locului a confirmat că așa stau lucrurile, iar firma constructoare a fost amendată cu 10.000 lei și s-a dispus închiderea șantierului, până la obținerea avizului necesar.

Cercetarea arheologică preventivă și supravegherea arheologică în zona șantierului de pe Popa Șapcă sunt estimate să coste puțin peste 95.000 lei, sumă care include TVA. Conform contractului, „perioada estimată de derulare a cercetării arheologice este de două luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv supravegherea arheologică pe toată perioada desfășurării lucrărilor de execuție aferente obiectivului de investiții Popa Șapcă”.

Între timp, spiritele, destul de inflamate în urmă cu o săptămână, s-au calmat. „Avem contract de cercetare arheologică, cu ținta obținerii descărcării arheologice. Sperăm că într-o lună vom putea să intrăm în forță pe toată strada Popa Șapcă. Consider în continuare că nu s-a justifica oprirea lucrărilor pe toată lățimea străzii (…) După părerea mea de nespecialist, cercetarea nu se face decât aproape de ziduri. O lună se face cercetarea, contează, dar nu o fi sfârșitul lumii că întârziem cu această lună”, afirmă acum primarul Nicolae Robu. Nu e sfârșitul lumii, dar edilul are o țintă clară. „De ce am fost atât de iritat când am văzut că apare perspectiva unor întârzieri? Nu aș vrea să ne prindă iarna cu lucrarea nefinalizată (…) pot conta enorm pentru că din cauza lor este posibil să vină iarna, să nu apucăm să terminăm până la venirea iernii și atunci întârzierea ajunge să fie de jumătate de an. Facem tot posibilul să terminăm până la venirea iernii”, spune Robu. Proiectul de reamenajare a zonei prevede lărgirea la patru benzi a străzii Popa Șapcă și a Bd. Antenei, cu trotuare și piste de biciclete. Lucrările costă 28,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, și sunt făcute de asocierea SC Sylc Con Trans SRL – SC Tableros Y Puentes SA – SC Petrucco SA.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Când critica devine ofensă personală

Statul român se apără de critică mai energic decât de incompetență. În România anului 2025,…

45 de minute ago

Ești invitat să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!

Produci delicii locale sau produse artizanale legate de gastronomie? Atunci aceasta este șansa ta să…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

12 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

16 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

17 ore ago