Rămâne la fel de atractiv, dar își schimbă locul de desfășurare. Festivalul „launmomentdat în parc”, anunțat inițial pentru Parcul Botanic, se va muta în Parcul Poporului. Evenimentul își păstrează datele, între 9 și 11 iunie, așa că veți putea avea parte în continuare de muzică, veselie și multe activități pentru toată lumea.
Festivalul „launmomentdat în parc”, organizat între 9 și 11 iunie, se mută în Parcul Poporului. Programul va fi între orele 14 și 23, în parcul de pe Splaiul Nistrului. Organizatorii au decis să schimbe locul de desfășurare al festivalului la solicitarea autorităților locale. „Ne gândim la liniștea oamenilor din Spitalul Clinic Municipal de Urgență și din centrul «Adam Müller Guttenbrunn», aflate în vecinătatea Parcului Botanic. Nu vrem ca un festival de muzică să afecteze neplăcut pacienții și pe cei aflați în centrul pentru persoane vârstnice”, a explicat Andrei Luchian, organizatorul festivalului. „launmomentdat în parc” este la a doua ediție. Dedicat comunității artistice din Timișoara, spre deosebire de anul trecut, festivalul include activități noi: artă, teatru, film, tehnologie, sport. Mai multe detalii găsiți aici.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…