Aeroportul Internaţional Timişoara a avut cea mai mare creştere din România în ceea ce privește numărul de pasageri din primele patru luni ale anului. Dacă la nivel naţional creşterea a fost de 30% faţă de perioada similară a anului trecut, la Timişoara a fost de peste 70 de procente.
Datele Asociaţiei Aeroporturilor din România arată că, la AIT, creşterea a fost de la 290.466 pasageri în ianuarie-aprilie 2016, la 486.564 pasageri în aceeaşi perioadă, în 2017. Creşteri de peste 60% s-au înregistrat şi pe aeroporturile din Iaşi, Cluj şi Sibiu. Cel mai important aeroport din România a rămas, şi în prima parte a anului, cel de la Otopeni, care a avut în primele trei luni aproape 2,6 milioane de pasageri, adică 64% din traficul total al ţării. În ceea ce priveşte Aeroportul Internaţional Timişoara, în perioada ianuarie – aprilie 2017, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Bucureşti, cu 23% din numărul total, Londra, cu 15,5 procente, şi München, cu 13,3%.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…