Categories: Partide

Raducanu i-a scris lui Basescu: Voi face tot ce trebuie pentru a apara vulturul UNPR

UNPR există, este înscris de patru zile în Registrul Partidelor, iar președintele național Ion Răducanu spune că va face orice pentru supraviețuirea „vulturului uneperist”. Primul pas: o scrisoare către Traian Băsescu, pentru oprirea fuziunii.

La Timișoara a avut loc, la acest sfârșit de săptămână, ședința Comitetului Executiv al UNPR, formațiune politică al cărei președinte național este fostul deputat Ion Răducanu. „Una dintre deciziile pe care le-am luat la această ședință este organizarea conferințelor județene de dare de seamă și alegeri. După încercarea de fuziune, organizațiile sunt destructurate și debusolate. De altfel, s-au împlinit patru ani de la ultimele alegeri. Au fost prezenți toți președinții de organizații, cu excepția a cinci dintre ei”, a declarat, sâmbătă, Ion Răducanu. Progresiștii au luat în discuție și o regândire a programului politic și a doctrinei partidului. „Am lucrat la o sinteză asupra doctrinei noastre. Va fi făcută publică în următoarele zile”, a mai spus liderul UNPR.

Răducanu a anunțat că s-a luat și decizia tranșării problemei legate de fuziunea cu PMP-ul lui Traian Băsescu. „Am adoptat în ședința Comitetului Național Executiv o scrisoare deschisă adresată președintelui Train Băsescu, care are drept scop o încercare de consiliere, o încercare publică de a găsi soluții ca cele două partide să rămână pe picioarele lor și să oprim acest proces care durează de nouă luni și care este suspendat acum, fiind pe undeva pe la Înalta Curte de Casație și Justiție. Eu am avut o discuție cu cei de la PMP după ce am fost numit în funcție și le-am spus acest lucru. Pentru că suntem deja înregistrați în registrul partidelor am cosiderat că este bine să transmit pe cale publică o scrisoare președintelui Traian Băsescu de cerere de anulare a acestui protocol de fuziune care nu s-a încheiat în nouă luni de zile. Vom vedea reacția. Noi suntem hotărâți, reacția noastră este fermă și vom face tot ce trebuie pentru a apăra vulturul uneperist. Nu avem pretenția ca cei șapte parlamentari care au intrat pe listele PMP să se întoarcă la noi”, a mai spus președintele UNPR. Progresiștii spun că au, în acest moment, 1.200 consilieri locali, peste 30 de primari, mai mulți consilieri județeni, care „îngrijesc viața a peste 2 milioane de români”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

5 minute ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

4 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

4 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

6 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

7 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

9 ore ago