Încă nu se știe cine va primi teren de casă de la Primăria Timișoara. Contestațiile au fost evaluate de aceeași comisie care a făcut prima împărțire, dar lista finală trebuie aprobată în plen. Consilierii locali sunt așteptați să consulte dosarele solicitanților.
Luni, 3 aprilie, a fost ultima zi în care cei nemulțumiți au putut depune contestații la lista cu tinerii care vor primi terenuri de casă de la Primăria Timișoara. Au fost depuse aproximativ 50 de contestații, dar regulamentul adoptat, în noiembrie, de CL Timișoara nu vorbește decât despre comisia de analiză, fără să fie menționată undeva vreo comisie de soluționare a contestațiilor. În urmă cu două săptămâni, se aștepta o eventuală constituire a unei astfel de comisii prin dispoziție de primar. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. „Comisia de soluționare a contestațiilor nu s-a mai constituit. Noi am vrut să meargă lucrurile cât mai repede, așa că de contestații s-a ocupat tot Comisia de validare, care a răspuns la toate solicitările”, explică viceprimarul Farkas Imre. Acesta a fost unul dintre membrii comisiei, alături de Ștefan Brihac, Caius Șuli, Alin Moga și Călin Pîrva.
Ce urmează? „Acum avem o listă temporară. Aceasta va fi definitivată doar după analiza consilierilor locali. Legea spune că este nevoie de o hotărâre de consiliu local. Aș prefera ca toți consilierii să analizeze dosarele. Dacă domnii consilieri consideră că lista este bine făcută, se face proiect de hotărâre și se aprobă”, mai spune Farkas. Pe lista cu beneficiarii celor 128 de terenuri de casă din zona Ovidiu Balea, făcută publică la finele lunii martie, se regăseau mai mulți tineri liberali, dar și angajați ai instituției de pe CD Loga 1. Printre ei, Sanda Greblă sau Cătălin Iapă. Consilierul local Grigore Grigoroiu, aflat și el pe loc eligibil, a decis, între timp, să renunțe la locul său de pe listă.
Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…
Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…
În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…
În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…
De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…
Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…