Categories: Economic

Voivodina vrea cat mai multi turisti romani

Provincia sârbă Voivodina vrea cât mai mulţi turişti români, iar cei din zona Timişoarei sunt printre cei vizaţi în special. Bucate alese, vinuri pe măsură şi multe locuri pitorești de vizitat – aceasta este doar o parte a ofertei.

Zilele Voivodinei la Timişoara, eveniment ajuns la cea de-a doua ediție, au fost organizate alături de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi au inclus și un parteneriat de afaceri. Reprezentanţii staţiunilor, hotelurilor, pensiunilor şi parcurilor de distracţie din provincia sârbă au căutat la Timişoara parteneri în vederea dezvoltării relaţiilor turistice. „Relația dintre județul Timiș și Serbia are un istoric de lungă durată. Avem și un acord semnat cu provncia Voivodina, în cadrul căruia există câteva obiective, printre care și vizitarea târgului din Novi Sad. Ne bucurăm că există deja un parteneriat de afaceri între firmele din Timiș și cei din Voivodina”, a declarat Florica Chiriță, directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Reprezentanţii organizaţiei de promovare a turismului din regiunea vecină spune că românii petrec tot mai multe zile în cadrul unui sejur aici. „Turiştii români sosesc tot mai des în Voivodina. Doar în ultimul an am avut o creştere de 20% a vizitatorilor din această ţară. O creştere importantă am înregistrat şi în ceea ce priveşte durata medie a unui sejur. Turiştii români au înregistrat în medie şase înnoptări pe sejur, faţă de 2,3 nopţi, cât este media în Serbia. Îi invităm pe toţi cei interesaţi să vină în vizită, dacă vreţi linişte vizitaţi Voivodina”, a spus, la rândul ei, Nataşa Pavlovic, directorul organizaţiei turistice a Voivodinei, la Timişoara.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3452″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Noroc cu a doua repriză. Politehnica învinge până la urmă clar la Hațeg

Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…

9 ore ago

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

12 ore ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

13 ore ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

15 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

15 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

16 ore ago