CJ Timis vrea Lacul Surduc. Altfel nu poate face pista de canotaj de 2 milioane de euro

Consiliul Județean Timiș a început procedurile prin care solicită, de la Apele Române Banat și Ministerul Mediului, custodia Lacului Surduc. Una dintre cele mai mari investiții ale CJ este o pistă de canotaj, pentru care în buget este alocată, în acest an, suma de un milion de euro.

Celebra pistă de canotaj care ar urma să fie realizată pe banii CJ Timiș pe lacul Surduc nu se poate face decât dacă aceasta este în custodia instituției conduse de Călin Dobra. „Avem un proiect foarte interesant și avem nevoie de custodia Lacului Surduc. Pentru a realiza pista de canotaj avem nevoie de custodia lacului. Acest transfer depinde de Apele Române Banat, depinde de Ministerul Apelor. Noi facem toate demersurile. Proiectul privind pista de canotaj este pe lista noastră de investiții”, spune Dobra. La CJ Timiș este în curs de realizare documentația pentru dobândirea custodiei Lacului Surduc, care urmează să fie transmisă ulterior la Ministerului Mediului.

Pista de canotaj de la Surduc va costa 2 milioane de euro, cu un termen de 24 de luni. În bugetul CJ Timiș este prevăzută, în acest an, suma de 4,5 milioane de lei pentru această investiție. În zonă vor construite și hangare și tot ce este nevoie pentru desfășurarea în bune condiții a unor competiții, dar și a antrenamentelor. „Ne vom concentra pe această zonă de agrement. După cum știți, lacul Surduc este limitat la anumite acitivtăți de agrement. Vom continua și cu realizarea altor proiecte în zonă”, a mai spus Călin Dobra. Construcţia barajului de la Surduc a început în 1972, iar acumularea, în 1976. Lacul de acumulare are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

30 de minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

43 de minute ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

54 de minute ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

58 de minute ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

O oră ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

O oră ago