Categories: Cultura

De ce iubim femeile, varianta Teatrului National Timisoara. Premiera de final de stagiune

De ce iubim femeile? Am / ați putea afla joi, 3 iunie, în Sala Mare a Teatrului Național Timișoara, la premiera poveștii de scenă cu același nume, care pleacă de la un text celebru al lui Mircea Cărtărescu.

La 10 de ani de la „Visul”, primul spectacol montat la Timișoara pe texte semnate de Mircea Cărtărescu, se întâmplă din nou. De această dată, este vorba despre „De ce iubim femeile”. Poveștile lui Mircea Cărtărescu prind alt fel de viață prin textul realizat de regizoarea Mihaela Lichiardopol împreună cu Geanina Jinaru-Doboș. Prin fața spectactorilor vor „curge”, uneori dureros, mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. În cotidianul pe alocuri fantastic al lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină și ucid prin absență, dar în același timp recitesc femeile, sub semnul misterului. Premiera spectacolului are loc joi, 29 iunie, de la ora 19, în Sala Mare a TNTm. Scenografia este semnată de Geta Medinski, căreia i s-a alăturat creatorul conceptului video, Sebastian Hamburger, și compozitorul Gabriel Almași. Din distribuție fac parte Victor Manovici, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi. Biletele pot fi cumpărate de la agențiile Teatrului Național, str. Mărășești nr. 2 și Parcul Civic.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago