bijuterii
Au dat spargerea vieții loc în Ajunul Crăciunului, acum au ajuns pe mâna polițiștilor. Doi timișoreni au fost săltați de oamenii legii, iar unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore.
Un magazin de bijuterii din Timișoara a fost spart anul trecut, în Ajunul Crăciunului. Hoții au plecat efectiv cu seiful în care se aflau inele, cercei, coliere și alte „odoare” în valoare de 90.000 de lei. La jumătate de an de la acel moment, poliţiştii de la Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au făcut trei percheziţii „pentru documentarea activității infracționale a doi bărbați bănuiți de comiterea unui furt dintr-o societate comercială”. În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat doi bărbați, de 27 și 37 de ani, bănuiți de comiterea furtului. Cei doi au fost duși la sediul poliției, pentru audieri. Bărbatul de 27 ani a fost reţinut pentru 24 de ore. Poliţiştii continuă cercetările, pentru a vedea dacă „echipa” a mai acționat și în altă parte, dar și pentru a încerca să recupereze îprejudiciul.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…