Categories: Sănătate

Spitalul Judetean cere 2,3 milioane de euro de la CJ Timis, pentru tratarea cancerului

Ca să cumpere aparatură pentru tratarea cancerului, Spitalul Județean Timișoara solicită de la CJ Timiș peste două milioane de euro. SCJUT este parte a unui proiect pe fonduri europene în parteneriat cu Serbia, iar banii vor returnați când vine finanțarea de la UE.

Spitalul Județean Timișoara participă, alături de unități medicale din Serbia, la un proiect pe fonduri europene, al cărui scop este îmbunătăţirea diagnosticului şi tratamentului tumorilor maligne și achiziționarea de aparate destinate tratamentului cancerului. SCJUT solicită Consiliului Judeţean Timiş, instituția sub „umbrela” căreia funcționează, suma de 2,35 milioane de euro, în vederea derulării acestui proiect în care va fi implicat direct Centrul Oncogen. Banii sunt necesari pentru achiziţionarea de aparatură medicală. „Obiectivul general al proiectului este acela de a întări colaborarea în domeniul oncologiei între instituţiile medicale din cele două părţi ale graniţei, pentru a asigura accesul la servicii de sănătate moderne şi eficiente pentru toţi pacienţi oncologici, cu scopul de a îmbunătăţi speranţa şi durata de viaţă, precum şi supravieţuirea şi calitatea vieţii acestora. Proiectul se bazează pe conceptul de medicină personalizată, aflată la începuturi în România şi Serbia, reprezentând cea mai nouă metodă de diagnostic şi tratament în cancer în regiunile dezvoltate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. Întreaga sumă va fi returnată către CJ Timiș. „La finalizarea proiectului, sumele recuperate de spital, prin rambursare de fonduri europene, vor fi transferate în contul Consiliului Judeţean Timiş, până la incidenţa sumei acordate de CJ”, mai scrie în referat. Spitalul Județean se angajează, de asemenea, să suporte integral, din venituri proprii, eventualele corecţii financiare.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

14 minute ago

Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România

În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment…

39 de minute ago

O femeie certată cu regulile de circulație a lovit un bărbat și un copil pe trecerea de pietoni

„Zebra” nu a însemnat nimic pentru o șoferiță, care probabil se credea la ea în…

O oră ago

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

3 ore ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

3 ore ago