Vara asta, ia-ti vacanta in paradis! Alege Austria, alege Zell am See / FOTO

O combinaţie irezistibilă de gheţari, munţi şi lacuri alpine face din regiunea Zell am See – Kaprun, aflată în landul Salzburg, Austria, una dintre cele mai atractive destinaţii, atât pe timp de iarnă, dar şi pentru verile cu temperatură ridicată.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune o destinaţie de vis într-o ţară în care totul este posibil: drumeţii montane, sporturi de vară, excursii de top, relaxare de cinci stele, toate la preţuri accesibile. Pentru pasionaţii de ciclism, există 1.300 de km de trasee doar în această zonă, iar bicicletele se pot închiria de la orice hotel sau pensiune. Dacă sunteţi pasionaţi de drumeţii, există 400 km de drumuri alpine, iar muntele Schmittenhohe oferă o privelişte panoramică asupra a 30 de vârfuri aflate la peste 3.000 de metri. Vara, lacul Zeller See, cu apă potabilă, limpede precum cristalul, îmbie turiştii la plimbări cu barca, navigat cu vele sau schi nautic, dar şi la înot, fiind amenajate ştranduri cu plaje pe mal. De două ori pe săptămână, pe lac, într-unul din cele mai pitoreşti peisaje, au loc seara spectacole de apă, lumini, lasere şi muzică.

Cascada Krimml, gheţarul Kitzsteinhorn, lumea de cristal Swarovski sunt doar câteva dintre destinaţiile pe care le puteţi explora în excursia de cinci zile la Zell am See. Agenţia de turism Ultramarin vă invită, în vacanța care începe din 11 august, să încercaţi săniuţele de vară, pe un traseu de trei km în care orice membru al familiei se poate simţi un mic cuceritor al muntelui şi poate vedea peisaje ce îţi taie răsuflarea de frumuseţe. O zi va fi dedicată lacurilor de acumulare din Kaprun: de la Kesselfall Alpenhaus, prin tuneluri veți ajunge pe unul din cele mai interesante drumuri ale regiunii, până la cele două lacuri și la baraj. La 2.040 de m altitudine vă așteaptă un muzeu fascinant şi un peisaj desprins parcă din vederi. După amiază, soare și lac – veți savura apa cristalină a Lacului Zell, veți avea acces la ștrandurile amenajate pe lacul Zell, unde veţi putea înota în apa pură de munte, iar seara vă puteți relaxa la piscina interioară şi la sauna din Zell am See-Kaprun.

Aflată foarte aproape de România, Austria este în această vară destinaţia minunată în pentru oricine îşi doreşte un sejur în care să combine relaxarea, aerul curat, drumeţia, cultura şi gastrononomia. O destinaţie pe care Ultramarin o recomandă cu toată căldura! Detaliile excursiei din 11 august, pe care o puteți rezerva online, extrem de simplu, le găsiți aici.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3564″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

33 de minute ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

46 de minute ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

O oră ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

14 ore ago