Categories: Ziaristu' de terasă

Timisoara e „modernizata in forta”, dar cam fara cap

Chiar și cei mai mari detractori ai primarului Nicolae Robu n-au cum să nu admită faptul că, în ultimii ani, lucrurile s-au mișcat în Timișoara. E adevărat și faptul că un reper de raportare ar putea fi ultimele două mandate ale lui Gheorghe Ciuhandu, perioadă în care orașul a lâncezit, s-a prăfuit și totul era gri. Doar nunțile țigănești din august mai scoteau orașul din amorțire (sic!). Indiscutabil, lucrurile s-au schimbat radical sub Robu. S-au reparat străzi, s-au făcut trotuare, parcuri, s-au demarat cele două mari lucrări de la pasajele Jiul și Popa Șapcă și exemplele pot continua. Asta ar fi fața plină a paharului.

Există însă și una goală și extrem de enervantă. Toate aceste lucrări s-au făcut haotic, într-o debandadă totală. De altfel, dacă ar trebui să descrii Timișoara de azi cu un singur cuvânt, acela ar fi debandadă. Se decopertează câte o stradă și apoi e lăsată de paragină. Încep concomitent lucrări care blochează traficul în zone întregi. Apoi, în mare grabă, multe lucrări sunt fușerite, iar străzi abia finalizate se surpă a doua zi. Asta, dacă nu sunt sparte fiindcă s-a uitat de vreo conductă sau un cablu. Fiind absolvent de facultate tehnică, ba chiar doctor, te așteptai la primarul Robu să aibă un anumit sistem, o strategie logică privind abordarea lucrărilor. Nimic din toate astea! Dacă era absolvent de Filozofie puteai să admiți că face unele cercetări privind Teoria haosului, dar așa…

Mai mult, „fanaticul muncii”, așa cum se autocaracterizează primarul, o ia uneori la goană pe miriște, pune carul înaintea boilor și se ajunge la situații hilare. Astfel, se cumpără vaporașe cu două milioane de euro, fără ca înainte să se studieze legislația în domeniu și să vezi dacă le poți utiliza. Și ele stau acum nefolosite, eventual doar ca adăposturi pentru boschetari.. Radarele de la sistemul inteligent de trafic nu sunt omologate, astfel că n-au nicio valoare. Dar au fost plătite. Se cumpără minibuze electrice, dar ele nu pot fi înmatriculate. Și s-au dat bani pe ele. Și lista poate continua, am bifat doar câteva exemple.

Acum să mă refer și la un exemplu concret, de ultimă oră, privind modul haotic în care se abordează unele lucrări. La final de lună august, cu puțin timp înainte de începerea anului școlar au demarat lucrările de lărgire la Aleea FC Ripenisa care trece prin Complexul Studențesc, una din foarte puținele artere care fac legătura între Zona Girocului și centrul orașului. Strada este destul de aglomerată și în vacanță, darmite în timpul anului școlar, când se întorc studenții! Ei bine, domnii din primărie acum au găsit de cuviință s-o spargă și să înceapă lucrările. De ce nu s-au făcut aceste lucrări în iunie sau în iulie? E greu de înțeles, dar e încă o dovadă a lucrurilor făcute de-a-ndoaselea în Primăria Timișoara. Și puțin parcă și la mișto, în bășcălie. Fiindcă orice om normal la cap știa că acea lucrare (nu extrem de necesară), dacă tot urma să fie făcută, trebuia demarată acum câteva luni. Dar asta este, Timișoara trebuie „modernizată cu forța”, așa cum spune Robu. Deși mai degrabă pare o modernizare pompieristică, ca să nu spunem „la mișto”.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago