Asta patesti cand inaugurezi si moartea

Timișoara, Buziașul, Recașul și toate satele lovite de furtuna de duminică revin încet-încet la o viață normală, atât de normală cât poate fi o viață în România. Emoțiile și pasiunile se duc și ele odată cu revenirea la cotidian, la aglomerație, lucrări la pasaje, la salarii mărite de guvern etc. Singurii care nu vor uita ziua de 17 septembrie sunt familiile victimelor, prietenii, apropiații celor ce s-au stins sub copaci sau poarta de intrare a orașului. S-a scris și s-a vorbit mult la cald, politicienii au profitat din plin de subiect pentru a câștiga puncte electorale și, indiferent de motivația fiecăruia, s-a cerut ca vinovații să plătească. Aici e o discuție. În România nimeni nu plătește nimic. Pe lege sau nu, corect sau abuziv, un om poate omorî „din culpă” unul, doi, trei, cinci oameni deodată, cu mașina în depășire sau prin lucrări făcute prost, știți pe careva care să plătească ceva? Omorul din culpă va fi pedepsit cu suspendare, clar, iar daunele materiale nu vor depăși jumătate din valoarea autoturismului strivit de poarta de intrare în Timișoara.

E obositor să mai vorbim de vreo vinovăție a primarului Nicolae Robu. De agresivitatea acestuia din urmă și glumele proaste ale premierului „Terente”. O vreme, Parchetul va lucra la dosare. Se va vorbi tot mai rar și tot mai șoptit că nu a existat avizul siguranței în construcții, că primăria a cosmetizat arcada aia ilegal, de parcă acel aviz nu ar fi fost dat dacă ar fi fost cerut la IGSIC. Să fim serioși. Ne scăldăm în superficialitate și-o birocrație care nu siguranța oamenilor o urmărește, ci complicarea vieții lor. Nu vorbesc nici de un eventual act de corupție, de vreun contract dat de cineva din municipalitate pentru o anume firmă pricepută la toate, cu excepția unui banal calcul de rezistență. Poate nu e vorba nici măcar despre așa ceva, de șpagă, iar dacă nu este vorba de așa ceva, atunci inconștiența, lenea ori prostia unor persoane din traseul decizional omoară cu mare precizie.

Nu îmi răcesc gura nici vorbind despre jungla de pe străzile Timișoarei, despre faptul că ești amendat dacă îți aranjezi cu fierăstrăul copacul din fața casei fără să anunți primăria. De ce am vorbi de oameni morți sub crengi căzute în timpul unor furtuni violente? Are sens să mai spunem că toaletarea copacilor pe străzile orașului se face „la cerere”? Adică dacă un proprietar e deranjat de un copac mai pletos din fața casei, atunci cheamă firma angajată de primărie, dacă nu e deranjat, nu o cheamă și nimeni n-are nicio treabă. Nu există, cel puțin pe străzile neprincipale, o campanie de curățare inițiată din rațiuni tehnice, de mediu, de securitate, o acțiune de verificare a copacilor bolnavi, a crengilor crescute a-mboulea, de parcă moartea ar umbla numai pe bulevarde. Iar dacă ar fi existat așa ceva, o grămadă de ecologiști de ocazie ar fi sărit în capul primăriei că taie copacii și ne strică stratul de ozon.

Aș vrea să vorbesc, totuși, despre ceva. Să-i dau un sfat primarului Robu înainte de a mă face cum îi vine la gură. Să nu mai inaugureze cu atâta festivism orice rahat petrecut în orașul ăsta. Să se întrebe înainte de a tăia panglica la vaporașe dacă nu se va face de râs punându-și tot capitalul său de încredere, atâta cât mai este, în mâna unor colaboratori de calitate și/sau moralitate îndoielnice. Să nu mai meargă în orb la inaugurat de autobuze turistice, la porți de intrare în oraș, la patinoare fără de folos înainte să gândească ce ar zice lumea dacă respectiva treabă iese prost. Pentru că odată ce lumea te identifică cu fiecare lucrare din Timișoara, pur și simplu nu poți aduna numai lucrurile bune, iar pentru cele dramatice să te faci că plouă. Nu poți face treaba asta nici măcar dacă te numești Nicolae Robu.