CJ Timis este complet. Eugen Grigoroiu (PNL) a depus juramantul

PNL marchează o premieră: este reprezentat în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș de doi frați. Eugen Grigoroiu este cel mai nou consilier județean al liberalilor, după ce i-a luat locul lui Adrian Pășcuță, care a decis să rămână la OTIMMC. Grigore Grigoroiu este deja consilier local.

PNL Timiș a înregistrat, în luna august, prima renunțare din acest mandat în consiliul județean. Adrian Pășcuță, aflat la al doilea mandat în CJ, după ce mai avusese unul în CL Timișoara, și-a dat demisia. El a trebuit să aleagă între a fi consilier județean și a rămâne director la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. În plenul de joi, 28 septembrie, a fost validat cel care îi ia locul lui Pășcuță. Este vorba despre Eugen Grigoroiu, următorul pe lista cu care PNL s-a prezentat la alegerile din iunie 2016. Acesta are 28 de ani și este cel mai tânăr consilier județean. Grigoroiu este de meserie inginer, fiind absolvent al Facultății de Mecanică a Universității Politehnica. În prezent, lucrează la o firmă privată, unde coordonează departamentul IT. În perioada 2014-2015, timp de patru luni, Eugen Grigoroiu a fost administratorul Incuboxx, al Primăriei Timișoara. Este fratele mai mic al consilierului local Grigore Grigoroiu și, în acest moment, este cel mai tânăr consilier județean. La CJ Timiș, față de componența inițială, rezultată în urma alegerilor din iunie 2016, s-au schimbat nu mai puțin de șapte consilieri. În afară de liberalul Pășcuță, au renunțat la mandatele câștigate Cătălin Tiuch, Adrian Pau, Sorin Grindeanu, Adrian Negoiță, Cătălin Sima și Victor Dumitrașcu, în locul cărora au intrat Narcis Bobic, Nicolaie Avram, Roxana Manasia, Petre Străin, Romică Clain și Florica Lupuț.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

2 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

6 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

6 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

7 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago