În Timiș vor fi suspendate cursurile, miercuri, în 13 școli. După furtuna de duminică, mai multe unități de învățământ au rămas fără acoperișuri, iar unele încă nu au curent electric și alte utilități. O școală din Timișoara va rămâne închisă toată săptămâna.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a anunțau că, miercuri, vor exista încă unele școli în care nu se vor ține ore. „Avem o estimare că pentru ziua de miercuri nu vom avea activități în 13 unități de învățământ. De joi, cursurile vor fi reluate. Rămâne o singură unitate de învățământ de pe Timișoara închisă toată săptămâna și este vorba despre Liceul de Arte Plastice”, spune inspectorul școlar general Aura Danielescu. În Timișoara, este vorba despre Colegiul Tehnic de Vest și Liceul de Arte Plastice, Colegiul Economic „FS Nitti”, liceele „Henri Coandă”, „Dositei Obradovici” și „Vlad Țepeș”. În județ, copiii care merg la școlile din Bethausen, Giera, Liebling, Iohanisfeld, Peciu Nou, Remetea Mare și Șag vor sta și ei acasă încă o zi. Sunt 21 de unități de învățământ care nu au apă potabilă: Obradovici, Electrotimiș și Palatul Copiilor, la Timișoara, în Belinț, Bethausen, Bogda, Brestovăț, Chevereșu Mare, Fârdea, Ghilad, Giarmata, Liebling, Margina, Iohanisfeld, Pădureni, Peciu Nou, Topolovățu Mare, Făget, Buziaș, Jimbolia și Izvin. Nu este curent la Palatul Copiilor din Timișoara și nici în școlile din Belinț, Bethausen, Bogda, Brestovăț, Fârdea, Giarmata, Giera, Liebling, Margina, Iohanisfeld, Pădureni, Peciu Nou, Remetea Mare și Topolovățu Mare. La Liceul de Arte Plastice, unde nu se vor ține cursuri deloc în această săptămână, vântul puternic de duminică a luat tot acoperișul.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…