Categories: Zâmbete amare

Daca nu-si poate hrani propria „capra”, Robu vrea sa moara toate „caprele” vecinilor. Inclusiv a lui Falca

Victoria din „Groapă” împotriva lui Dinamo confirmă un lucru pe care mulți oameni din fotbal l-au spus în ultimul timp: Poli este adevărata revelație a campionatului. Și nu doar a actualului campionat, aș putea adăuga, ci și a celui precedent, când formația timișoreană a reușit să se salveze de la retrogradare pornind cu o penalizare de 14 puncte. După nouă etape, adică puțin mai mult de o treime din sezonul regulat, Poli a ajuns pe un neverosimil loc de play-off, la doar două puncte de locul II. Paradoxul face însă că, deși trece printr-o perioadă excepțională din punct de vedere sportiv, situația financiară a clubului este catastrofală.

Faptul că s-au acordat ultimele salarii jucătorilor nu este altceva decât un mic tratament cu placebo pe un organism bolnav. Fiindcă e vorba de niște bani împrumutați și girați cu drepturile de televiziune. Primarul Nicolae Robu tot vorbește și speră într-o mai mare implicare a mediului de afaceri local. Or, la o întâlnire cu oamenii de afaceri, a strâns nici mai mult nici mai puțin decât 30.400 de euro, bani care nu acoperă nici măcar cheltuielile unei deplasări. Și nu e vorba de bani care vor veni periodic (lunar, trimestrial etc). Au venit o dată și gata! Pe de altă parte, e adevărat că rezultatele excelente ar putea aduce mult mai lume la stadion, lucru care s-ar reflecta pozitiv și în vistieria clubului. Poate ar veni chiar și sponsori care doresc să-și alăture imaginea firmei cu un club care are tot mai multă vizibilitate. Dar asta e la nivel de poate… Până atunci, e nevoie stringentă de bani, punându-se problema chiar a licențierii echipei pentru viitorul sezon.

În schimb, marți, a doua zi după victoria din „Groapă”, Robu a făcut marele anunț: Poli nu va primi bani de la bugetul local. Și asta, în urma unei scrisori din partea Consiliului Concurenței. Parcă a fost o ușurare pentru primar această adresă, fiindcă în ultimul timp nu știa ce tertipuri să mai folosească pentru a nu da bani de la Consiliul Local pentru Poli. Adresa de la Consiliul Concurenței – nu știu cine a cerut părerea și acestei instituții – nu este însă literă de lege. Mai mult, negru pe alb se spune că „alocarea de fonduri clubului ACS Poli Timișoara de către Consiliul Local Timișoara este susceptibilă a reprezenta o măsură de ajutor de stat”. Deci vorbim doar de „susceptibilitate” și de „ajutor de stat”, atunci când e vorba de buget local. Pentru Robu, o astfel de adresă a însemnat mai mult decât un act legislativ, precum ordonanța care permite finanțarea echipelor de fotbal de la bugetele locale.

„Cred că ceea ce voi comunica acum va deveni știre națională și va zgudui toate cluburile care primesc bani de la bugetele locale. Vine Consiliul Concurenței și spune că, plătindu-se salarii la aceste cluburi, se consideră că orice fonduri date de la bugetele locale înseamnă ajutor de stat”, a mai spus Robu. „Zguduirea” lui e doar un mare fâs, fiindcă nimeni nu bagă în seamă o instituție care oricum a pierdut multe procese. Iar acum, doar fiindcă a fost solicitată de Robu, s-a băgat și în fotbal. Probabil alți primari râd acum de Robu cu gura până la urechi, văzând cu ce vrea el să „zguduie” fenomenul. Crede Robu că pe șeful lui de partid (vicepreședinte regional PNL) Gheorghe Falcă îl „zguduie” cumva această adresă? Nu de alta, dar Primăria Arad a dat pentru UTA 1,2 milioane de euro. Atenție, Liga a II-a! Sau va zgudui ceva pe la Pitești, Sibiu, Iași, Voluntari, Chiajna etc., etc? Sau crede că Sectorul I București nu va mai da bani la Rapid, fiindcă Robu a primit o scrisoare obscură de la Consiliul Concurenței? Altfel, nu poți să nu observi că, dacă primarului Robu îi e frică să finanțeze Poli, speră acum că nici alții nu vor mai da bani la fotbal. Numai că nu toți primarii își ascund lașitatea și neputința după tot felul de scrisori
nesolicitate de nimeni.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

<b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele…

O oră ago

Tradiţii păstrate! Mândru că mi-s bănăţan, un concurs ce creşte în valoare de la an la an/FOTO

Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara a găzduit sâmbătă, 16 noiembrie, a XI-a ediție a concursului…

2 ore ago

Vă puteți schimba cartea de identitate chiar și în ziua alegerilor

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a anunțat că va avea program special cu ocazia…

2 ore ago

Timișoara vrea să preia o parte din Calea Urseni, în vederea modernizării

O porțiune din Calea Urseni, care se află în administrarea comunei Giroc, ar urma să…

2 ore ago

Sunt restricții pe A1, în zona Margina – Traian Vuia

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că în perioada 19 noiembrie – 20 decembrie,…

3 ore ago

Universitatea de Vest a susținut un curs despre diplomație la București

Universitatea de Vest Timișoara a organizat, la București, în perioada 11-13 noiembrie, a treia ediție a…

3 ore ago