Categories: Primăria Timişoara

De ce stam in trafic? Si din cauza… optimului monocriterial, spune Robu

Unda verde este sublimă, dar, spun unii șoferi exasperați de cât le ia să traverseze orașul, lipsește aproape cu desăvârșire. De vină, spune primarul Nicolae Robu, ar fi specialiștii în trafic, pe care nu-i poate convinge să nu aplice pe străzile din Timișoara ceea ce el numește „optimul monocriterial”.

Timișoara are, conform declarațiilor primarului Nicolae Robu, un sistem ultraperformant de management al traficului, dar nu se prea poate vorbi despre faimoasa undă verde decât în puține locuri. Asta, pentru că specialiștii de la Centrul de Monitorizare a Traficului preferă, spune edilul, sistemul adaptiv de sincronizare a semafoarelor, care pune accent pe eliberarea intersecțiilor. „Sunt supărat pe specialiștii care gestionează sistemul. Se încăpățânească să aplice optimul monocriterial, adică spun că pe ei nu-i interesează decât ca timpul necesar cuiva să meargă cu mașina dintr-un punct în altul să fie cât mai mic și atunci merg pe control adaptiv, care într-adevăr asigură asta. Un astfel de control conduce la următoarele tipuri de situații: ai plecat de la un semafor pe verde, la următorul nu găsești verde, te oprești, apoi pleci din nou, treci și te oprești din nou. Iarăși foarte puțin. Per ansamblu, timpul necesar pentru a ajunge dintr-un punct A într-un punct B, cu o astfel de abordare, e de trei minute. Cu o altă abordare, aceea a undei verzi, stai mai mult la un semafor, dar când ai plecat le găsești pe verde pe celelalte. Timpul total poate fi mai mare cu un minut, însă ai confort, nu ești șicanat că trebuie să te oprești, nu-ți soliciți cutia de viteză. Ei se încăpățânează că timpul e mai scurt așa. E mai scurt, dar oricine preferă să aibă confortul undei verzi și să nu-și solicite mașina. Este nevoie de abordare multicriterială”, a declarat, marți, Robu.

Conform reprezentantului Swarco, firma care a implementat proiectul de management al traficului, dacă sunt puse pe modul „full adaptive”, automatele de trafic eliberează intersecțiile, iar apoi asigură coridoare de undă verde, dacă acest lucru este posibil. „În modul de lucru «full adaptive», sistemul încearcă să elibereze cozile din fiecare intersecție și, în subsidiar, să asigure unda verde”, explica Adrian Vulpescu, manager tehnic al Swarco Traffic România. În prezent, în Timișoara, conform lui Nicolae Robu, ar fi în vigoare undă verde pe str. Michelangelo și Cluj, de la Punctele Cardinale spre Spitalul Județean, pe Bd. Liviu Rebreanu, pe strada Take Ionescu, spre ieșirea din oraș, pe Calea Lipovei și Calea Aradului. Proiectul de management al traficului prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții, modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare și 7 de viteză, dar și a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri pe care vor fi afișate diverse informări. El a fost executat de Swarco Traffic Romania SRL – SC Avitech SRL – SC Swarco Mizar SpA., la un preț de 19,9 milioane de lei, fără TVA.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

2 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

17 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

18 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

18 ore ago